Asaltul de la frontieră: zeci de mii de ieșiri din țară

De Andreea Pintea
13Comentarii
Asaltul de la frontieră: zeci de mii de ieșiri din țară
34.600 de persoane au ieșit din țară, doar pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, într-un interval de 24 de ore.

Sfârșitul lunii august aduce aglomerație și cozi în punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieșire din țară. Românii veniți în țară, în concedii, se întorc acum spre țările care le-au devenit a doua casă. În doar 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II situat pe autostradă au fost înregistrate 34.600 de persoane care au ieșit din țară, cu un total de 7.600 autoturisme.

„Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora. Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz”, au transmis reprezentanții ITPF Oradea printr-un comunicat de presă.

Aceeași sursă ne-a mai informat și că „cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate, în acest moment, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, jud. Arad, unde, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 12.000 autoturisme și peste 46.000 de persoane din care aproximativ 7.600 autoturisme și 34.600 persoane numai pe sensul de ieşire din ţară”.

Recomandări

În acest context, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră recomandă utilizarea celorlalte puncte de frontieră, pentru a se evita cozile și aglomerația din punctul situat pe autostradă: pe raza județului Arad – P.T.F. Nădlac – Nagylak; P.T.F. Turnu – Batonnya; P.T.F. Vărşand – Gyula; pe raza jud. Bihor – P.T.F. Salonta – Mehkerek; P.T.F. Borş – Artand; P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany; P.T.F. Săcuieni – Letavertes.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Taguri: , ,


13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor