Pentru a obţine autorizaţia specială de transport, participanţii la trafic care efectuează transporturi cu depăşiri de mase şi/sau dimensiuni se pot adresa, potrivit informării venite de la CNADNR, Direcţiei regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara – Serviciul Comercial, precum şi Secţiior de Drumuri Naţionale din subordine – Arad, Caransebeş, Deva, Orşova şi Timişoara. Punctele sunt deschise de luni până vineri în intervalul de timp cuprins între orele 7.30- 15.30, iar informaţii suplimentare în ceea ce priveşte eliberarea acestei autorizaţii speciale de transport se pot obţine de la numărul de telefon 0256/246611 sau accesând adresa www.drdptm.ro/informatii.html.
Autorizatii pentru transporturi prea mari
Arad. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România îi aşteaptă la autorizat pe cei care fac transporturi cu depăşiri de mese şi/sau dimensiuni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Local
Patronatele arădene trag un semnal de alarmă la final de an: „sectorul IMM are nevoie de dialog real, nu doar de presiune fiscală”.
Local
Angajatorii trebuie să acorde zilele libere legale conform Codului Muncii, indiferent de cultul religios de care aparțin salariații.
Local
Monumentul Marii Uniri de la 1918, pentru realizarea căruia statul român a achitat sculptorului Florin Codre 10 milioane de lei și care urma să fie dezvelit pe 1 decembrie 2012, nu a mai ajuns la destinație, fiind depozitat de mulți ani pe o proprietate din Călărași a artistului, care a pierdut un proces cu Ministerul Culturii pentru că nu a mai transportat piesele la Arad pentru a fi montate.
3
Mapamond
Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri suspendarea imediată a eliberării de „Diversity Imigrant Visa” (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!