Bronz la Fragaria Cup 2015

De Daniel Scridon
Bronz la Fragaria Cup 2015
Echipele arădene de fotbal ale Liceului cu Program Sportiv și CS Atletico au impresionat (şi) la ediția 2015 a turneului Fragaria Cup, organizat de ani buni, în fiecare vară, la Presov. Aradul e obișnuit să vină cu rezultate bune de la întrecerea din Slovacia, respectându-şi statutul și în acest an.

LPS Arad, echipă antrenată de prof. Dinu Donca, a luat medalia de bronz la categoria 2003. După un parcurs (aproape) fără greşeală până în semifinale, Bulzan et company au urcat pe a treia treaptă a podiumului, trecând de Electrica Timişoara, scor 7-6 (după lovituri de departajare), în finala mică. Donca, ajutat de Ionel Dulhaz, a contat pe Miclean, Tambor, Petruț, Andreescu, Mihai, Mercioiu, Roșca, Bulzan, Onișorac, Mocan, Stoica.

Prof. Dinu Donca a condus la turneu și pe Atletico 2004, proaspăta campioană a României. Galben-negrii au terminat grupa pe locul doi, cu cinci victorii, o remiză şi o înfrângere, dar s-au oprit în sferturile de finală, fiind eliminaţi de conaţionalii de la Tâmpa Braşov. Au jucat pentru Atletico: Tirian, Boiţ, Kiss, Pele, Urdaş, Popescu, Hanţ, Vulturar, Mureşan, Deznan, Dorubeţ şi Ekmekci.

În fine, Atletico 2005 a fost foarte aproape de o medalie. După 9 victorii şi două remize, băieții lui Bogdan Oneț au pierdut finala mică în fața ucrainienilor de la Ujgorod, scor 4-2. Maliţa (portarul turneului), Popescu, Bontea, Anişorac, P. Nagy, Manoilă, Ristin, R. Pop, N. Nagy, Mureşan, Beracko, Caia, Iurasciuc, Ronai, Palcu, Paşcalău, Cohuţ, Mitu, S. Pop au alcătuit lotul tânărului tehnician arădean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase