Bugetul, faultat la negru

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
Bugetul, faultat la negru
  ARAD. Combaterea muncii fără acte este unul dintre principalele obiective atât ale Inspectoratului Teritorial de Muncă, dar şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.

În acest context, DGFP Arad şi ITM au derulat zeci de controale la sediile societăţilor economice arădene pentru a-i depista pe cei care muncesc fără a avea acte întocmite. „De la începutul acestui an, au avut loc 47 de acţiuni de control. La toate societăţile verificate s-au constatat nerespectări ale prevederilor legale stabilite de Codul Muncii. Astfel, la fiecare entitate au fost identificaţi unul sau mai mulţi salariaţi care desfăşurau activităţi fără a avea perfectate contracte de muncă. În toate cazurile au fost întocmite procese verbale de constatare şi s-au aplicat sancţiuni”, explică directorul DGFP Arad, Marius Drăgănescu, în cadrul unui raport transmis Prefecturii Arad.

Chiar şi după ce au fost sancţionaţi, doar o mică parte dintre agenţii economici au ales să achite amenda aplicată de organele de control. Cea mai mare parte, 33 din 47, au refuzat să achite amenzile în termen legal, iar, în aceste condiţii, Fiscul a trecut la executarea silită. Practic, de la cei 33 de agenţi comerciali, Fiscul are de recuperat aproximativ 530 de mii de lei. „Urmare a măsurilor de executare silită s-au încasat până în prezent 101.000 lei, circa 20% din debitul preluat şi confirmat”, a mai spus Drăgănescu.

98 de muncitori

Potrivit datelor raportate Prefecturii, la cei 47 de agenţi economici au fost depistaţi 98 de angajaţi fără acte. Directorul DGFP a mai explicat şi că pentru toţi cei 98 de angajaţi nu s-au achitat impozite şi contribuţii bugetare, bugetul statului pierzând în acest mod cel puţin 36 mii lei, pentru fiecare lună în care arădenii au muncit fără acte. „Acest prejudiciu stabilit ipotetic a fost calculat la un salariu de 700 de lei, astfel că poate fi evaluat şi la sume mult mai mari. Dar, pe de altă parte, prejudiciul ar putea fi mai mic dacă angajaţii îşi desfășuraseră activitatea doar pentru câteva zile, nu pentru o lună întreagă, sau nu aveau o normă de opt ore pe zi”, a mai punctat Drăgănescu.

Bugete pe minus

Salariaţii care au muncit fără acte au diminuat, în medie, cu 5.194 lei bugetul de stat şi cu 11.368 lei bugetul asigurărilor sociale. De asemenea, angajatorii ar fi trebuit să achite bugetului asigurărilor sociale peste 19,5 mii lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase