Câinii poliţişti, salvatori de vieţi!

6Comentarii
Câinii poliţişti, salvatori de vieţi!
ARAD – Feha, Cer, Bocal, Efat sau Boriţa, sunt doar câteva dintre numele câinilor poliţişti din cadrul IPJ Arad, care într-o zi s-ar putea să vă salveze viaţa. Imagini


Antrenaţi special pentru intervenţii
periculoase, cei 25 de câini din curtea
Poliţiei au participat la nenumărate
operaţiuni de căutare a persoanelor
dispărute, de descoperire a cadavrelor, drogurilor
sau a bombelor. Toţi câinii
poliţişti din cadrul IPJ Arad provin de la
Centrul Chinologic din Sibiu, acolo unde de la
naştere şi până la preluarea lor
de către agenţi trec printr-un program
special de pregătire şi acomodare cu viitorii
parteneri.


Patrupedele sunt dresate pentru activităţi de
patrulare pentru asigurarea ordinii şi
liniştii publice sau pentru căutarea
persoanelor dispărute, droguri şi
intervenţii speciale. Câinii, 22 din rasa
ciobănesc german, doi rotweilleri şi un
labrador sunt daţi în grija unui
partener-agent de poliţie care se ocupă de ei
încă din primele luni de viaţă.
Cel mai mic câine poliţist are patru luni
în timp ce cel mai în vârstă are
opt ani.


Găsite de câini


Poliţiştii  însoţitori
alocă zilnic între 4 şi 5 ore
antrenamentelor şi exerciţiilor cu
câinii  de serviciu, fiecare
dintre  aceşti agenţi de poliţie
ocupându-se personal de hrănirea
şi  tot ceea ce înseamnă
îngrijirea (igienă, tratamente medicale,
periere, etc)  partenerilor canini. De
menţionat că printre
poliţiştii care au ca parteneri câini
de serviciu sunt şi două femei-agente de
poliţie.


Rezultatele câinilor poliţişti se
văd de fiecare dată când aceştia
sunt solicitaţi la vreo misiune. Cea mai
recentă a fost găsirea unei femei
de 36 de ani, dată dispărută de familie.
Câinele poliţist i-a luat urma
până pe malul Mureşului, acolo unde
s-au găsit urme ale pantofilor femeii. Din
nefericire tânăra s-a sinucis,
aruncându-se în râul Mureş. De
asemenea, câinele Cer a ajutat la depistarea
unei minore care a dispărut de la domiciliu. Cer a
găsit-o pe fată la un canton, la peste 40 de
kilometri de la locul de unde plecase minora.


Demonstraţie


Câinii poliţişti au fost scoşi
astăzi, la o plimbare până la
Măltăreţ, acolo unde au oferit o
mică demonstraţie în faţa presei.
Agenţii de poliţie care se ocupă de
câini au arătat cum au fost antrenaţi
partenerii lor canini. Câinii
poliţiştii au găsit o ”bombă”
ascunsă de agenţi sub o maşină,
în timp ce alţii au arătat cum au fost
învăţaţi să îşi
apere partenerul dacă acesta este în
primejdie.

I.C.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor