CET Arad, un sac fără fund

De Valentin Goran
20Comentarii
CET Arad, un sac fără fund
Potrivit ULAL, după 13 ani fără viziune și o strategie energetică ne-am ales cu un CET „căpușe”, în care banii intră și dispar subit. Arădenii însă duc tot greul.

Au trecut anii iar arădenii care încă mai sunt branșați la CET, tot mai puțini, s-au gârbovit încet dar sigur de sumele exorbitante pe care le plătesc iarnă de iarnă. Pentru unii dintre arădenii, zerourile din dreptul cheltuielilor sunt echivalentul unui salar minim pe economie în România și astfel iarna devine un calvar.  „Pentru unii, CET, a fost sursa de încălzire pe timp de iarnă, pentru alții a fost sursa de venituri, iar pentru politicieni temă electorală. Pentru marea parte dintre noi CET a fost o gaură neagră care a inghițit felii groase din bugetul Aradului în fiecare an încă de la preluarea în administrarea CLM Arad”, ne spune Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.

Întrebări fără răspuns

„Care este acum situația CET-ului? În 2009, la inițiativa primarului, CET- ul s-a divizat în CET producție și CET furnizare, transport și distribuție a energiei termice în Municipiul Arad. Această decizie ne-a costat și ne costă foarte mult, spun cei de la ULALA. “Datoriile depășesc 100 milioane de lei. Din ianuarie 2016 până în prezent deja s-au alocat pentru acoperirea pierderilor, posibile și nu numai, 50 milioane lei. În 2015, Primaria Arad a alocat 8 milioane lei pentru a sprijini CET Hidrocarburi în achitarea unei părți a datoriilor. Primaria nu ne spune însă cum s-a ajuns ca CET H sa aibă asemenea datorii la CET Lignit în condițiile în care restanțele de la diverși consumatori sunt mult mai mici”, ridică semnul de întrebare Lupșe.

Curtea de Conturi, absentă

O alta aberație, ne mai spune Lupșe, s-a consumat în 2009, când prin HCLM nr.63/26.02 s-a majorat prețul la energia termică cu 20 lei/gigacalorie urmând ca sumele rezultate sa fie dirijate în reabilitarea termică a blocurilor de locuințe. „Așa s-a mascat scumpirea unei utilități publice. Măcar dacă ne-am fi ales din acești bani cu reabilitarea. Are Curtea de Conturi, căreia ne-am adresat direct, posibilitatea de a ne lămuri ce s-a întamplat cu adevărat la cele două societăți de termoficare din Arad? Am cerut de patru ori, public și în scris, conform legii, expertizarea prețului la gigacalorie, lucru care, dacă s-ar fi întâmplat, nu am fi asistat astăzi la anchetarea unui fost director al CET H pentru prejudiciul produs societății. Propunerile noastre din dezbaterile publice au fost respinse prin vot politic mulțumită configurației CLM Arad din ultimii 13 ani”, a concluzionat președintele ULAL Arad.

În loc de concluzie

Acestea fiind spuse tragem concluzia că de mai bine de 13 ani, nu s-a făcut mare lucru pentru a eficientiza CET-ul. Banii, deloc puțini, au curs cu nemiluita dar nu unde trebuie. Drept urmare, arădenii sunt cei gârboviți de ineficiența și nepăsarea. Ne-am pricopsit cu un sistem căpușar, învechit, depășit, ineficient și cu foarte multe datorii.

Prioritatea energetică?

„Prioritatea energetică a Aradului a fost identificată târziu, iar de o strategie energetică a orașului nu putem vorbi încă. Și, în fond, cine va răspunde de fapt la urmatoarea întrebare: Cum se justifică sumele enorme cheltuite în ultimii ani cu tot felul de proiecte, studii de fezabilitate, divizări, investiții în condițiile în care numărul beneficiarilor este în continuă scădere?”, punctează Lupșe.

Taguri: , , , ,


20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor