Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează prim-ministrul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficială care îl însoţeşte în vizita pe care o efectuează în zona Golfului Persic, au precizat surse guvernamentale.
Viceprimarul comunei îi impută primarului Selegean situaţia salariilor angajaţilor şi neplata indemnizaţiilor pentru însoţitorii persoanelor cu handicap.
ALMAŞ. Ultimii bani primiţi de însoţitorii persoanelor cu handicap din Almaş sunt pe luna ianuarie.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a anunțat, în această dimineață, reținerea pentru 24 de de ore a lui Cosmin Mladin, după ce acesta a fost prins drogat la volan pe data de 9 aprilie.
Local
Navracsics Tibor – ministrul Dezvoltării Regionale din Ungaria, Kelemen Hunor – președintele UDMR, Marko Bela – fost președinte UDMR, alături de oficialitățile locale, au luat parte la evenimentul organizat sâmbătă, 27 aprilie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la reamplasarea Statuii Libertății în centrul orașului Arad.
Mapamond
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP.
România
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
Mapamond
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters.
Local
Cererile de înscriere se depun în format electronic până la data de 14 mai. În total, sunt disponibile 1.640 de locuri.