Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a salutat duminică "victoria strălucitoare" a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia, în timp ce televiziunea de stat a subliniat "susţinerea colosală" de care se bucură liderul de la Kremlin, care ar urma să obţină peste 87% din voturi, potrivit unui exit-poll şi rezultatelor parţiale, relatează AFP.
Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a provocat senzaţie cu o postare pe blog despre o posibilă încheiere a războiului în Ucraina, mesaj în care sugerează că armata rusă ar trebui să renunţe la orice ambiţii ofensive, să declare încheiată "operaţiunea militară specială" şi să consolideze apărarea teritoriilor ucrainene deja cucerite, consemnează agenţiile DPA şi EFE.
România
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
Mapamond
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters.
Local
Cererile de înscriere se depun în format electronic până la data de 14 mai. În total, sunt disponibile 1.640 de locuri.
Local
ARAD. Uniunea Democrată Maghiară din România, filiala Arad, anunţă că a adunat semnăturile necesare şi a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Arad, dar şi lista de consilieri locali municipali, la alegerile locale care vor avea loc în data de 9 iunie.
1
Local
Acțiunea s-a încheiat cu amenzi în valoare totală de 392 de mii de lei. Totodată, au fost confiscate peste 1000 de pachete de țigări de contrabandă.
3
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.