ARAD. Mobilitate în cadrul proiectului Comenius la care au participat cadre didactice de la Grădiniţa PP 20.
ARAD. Colegiul Particular „Vasile Goldiș” din Arad a fost acceptat să facă parte din proiectul Comenius multilateral „Innovation and performance through ICT”. În acest proiect vor fi implicate cadre didactice și elevi din România, Turcia, Spania și Belgia. Scopul proiectului este de a îmbunătăți performanțele didactice prin utilizarea inovatoare a noilor tehnologii.
ARAD. Școala Generală nr. 5 Arad, parteneră într-un proiect Comenius cu zece țări europene.
ARAD - Elevi şi cadre didactice de la Şcoala Generală nr 3 Arad au participat, recent, la o întâlnire de proiect în Grecia.
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. În zona de vest a țării, unul din șapte copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Advertorial. „Da, construim!”. Ăsta este mesajul președintelui Consiliului Județean către arădeni!
Șeful IPJ Arad, Dan Stoicănescu, adjunctul Florin Turnagiu și șefa Serviciului Comunicații și Informatică Maria Grădinariu au prezentat bilanțul primului trimestru al anului și au vorbit despre eDAC.
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Arad, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale.
Doi elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” au obținut Medalii de Aur, iar unul de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” a obținut Medalia de Argint.
La 12 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad calcă pe urmele campioanei Dana Dodean.
Ucraina a anunţat luni că aplicaţia de mesagerie Telegram a restabilit accesul unui număr de chatboţi utilizaţi de serviciile de securitate ucrainene pentru a culege informaţii despre efortul de război al Rusiei, după ce acest acces fusese suspendat pentru scurt timp, transmite Reuters.
Ea va fi preluată de la Aeroportul Otopeni de către doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului.