CJA solicită o nouă tranşă de despăgubiri pentru arădeni

De Valentin Goran
1Comentariu
CJA solicită o nouă tranşă de despăgubiri pentru arădeni
Aradul mai cere 1.265.000 de lei, de la Guvern, pentru refacerea pagubelor produse de furtuna violentă ce a lovit Aradul duminică, 17 septembrie.

O nouă sumă din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2017, a fost solicitată de către Iustin Cionca, președintele CJA și Florentina Horgea, prefectului județului Arad. Banii ceruți de la Guvern sunt pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în județul Arad în data de 17 septembrie. Vorbim de şcoli, grădiniţe, dispensare, biserici, blocuri de locuinţe, sedii de instituţii, obiective importante pentru fiecare comunitate.

Documentaţia de fundamentare a fost transmisă Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vineri, 29 septembrie. Valoarea totală estimată a lucrărilor destinate refacerii pagubelor la UAT-uri, instituţii pentru obiective social-economice, administrative şi culturale, care nu au fost cuprinse în prima tranşă, este de 1.265.000 lei.

Cu un milion mai puțin pentru Arad

„Aşa cum am promis, am solicitat Guvernului o nouă tranşă de bani pentru a remedia distrugerile provocate de intemperii şi pentru a compensa pagubele materiale. Am înaintat documentele constatatoare pentru alte unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii. Sper ca această solicitare să se materializeze cât se poate de repede, pentru ca aceste sume să ajungă urgent în teritoriu şi să se efectueze reparaţiile la obiectivele afectate. De asemenea, aşteptăm de la Guvern întreaga sumă solicitată în prima tranşă din care Aradului i s-au alocat cu un milion de lei mai puţin decât era necesar! Alocarea acestor sume de către Guvernul României trebuie să fie un act de normalitate, de solidaritate, de respect pentru cetăţenii judeţului nostru”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Rafale de vânt foarte puternice

Reamintim că în data de 17 septembrie, au căzut precipitaţii sub formă de averse, însoţite de intensificări ale vântului, descărcări electrice şi căderi de grindină. Aceste efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase, în special a rafalelor de vânt, au dus la distrugerea şi avarierea mai multor obiective socio-economice de pe raza judeţului Arad. În acest sens, în data de 21 septembrie, Guvernul României a alocat o primă tranşă, în valoare de 4.946.000 lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni. Consiliul Judeţean a solicitat 5,9 milioane.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor