Competiția inițiată de profesorii Daniel Mărcuș (Șc. Gim. Șimand) și Gabriel Iazbinscky (Liceul Pedagogic) cuprinde 4 categorii de vârstă: Under 9, 11, 13 și 15.
Competitie de badminton la Liceul Pedagogic
ARAD. Elevi din șase județe: Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor și Sibiu sunt așteptați duminică, 24 noiembrie, (ora 9.00) la sala de sport a Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, pentru a participa la Cupa „Shuttle Time” la badminton.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Sala Ferdinand a Palatului Administrativ a fost gazda unui eveniment de ținută, care a marcat ziua Italiei.
Local
O discuţie cu Attila Veres despre comunitatea maghiară, educaţie, proiecte şi sport.
România
Incidentul a avut loc luni, 3 iunie, în jurul prânzului.
Local
Festivalul de teatru aduce spectacolele teatrelor independente din țară și străinătate în spații neconvenționale. Unul dintre acestea va fi un tramvai din Arad.
ARADON Sport local
Peste 200 de cicliști, reprezentând cluburi sportive din toată România, au participat sâmbătă și duminică la cel mai apreciat eveniment de acest gen, din vestul țării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!