NĂDLAC. Un bărbat de 33 de ani a vrut să ajungă în Germania împreună cu fiul lui în vârstă de 16 ani pe care a încercat să-l scoată ilegal din România. Tatăl s-a prezentat la frontiera Nădlac II de pe autostradă, la volanul unui microbuz VW Transporter, înmatriculat în Germania, în care se aflau mai mulți pasageri. „În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transpor în urma căruia au descoperit între banchetele din spate, sub o pătură, un tânăr. În urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză este cetățean român minor, în vârstă de 16 ani și este fiul şoferului. La cercetări, tatăl minorului a declarat că a recurs la aceasta metodă întrucât nu posedă procură notarială din partea mamei pentru a-şi scoate fiul din ţară şi că dorea să ajungă împreună cu acesta în Germania”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum şi complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Copil de 16 ani ascuns de tată între banchetele din spate ale unui microbuz
Copil de 16 ani ascuns de tată între banchetele din spate ale unui microbuz
Reactualizat la:
Tatăl a declarat că a recurs la această metodă deoarece nu avea procură notarială din partea mamei minorului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Fără presă, fără oficialități, soboare și festivisme, noul pod al Aradului a fost inaugurat în această seară de Călin Bibarț, împreună cu...Moș Crăciun.
1
Local
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au transmis o serie de recomandări pentru o minivacanță de Crăciun în siguranță.
Local
Polițiștii și Jandarmii arădeni au desfășurat în ultimele zile câteva acțiuni în cadrul cărora au oferit daruri celor aflați în nevoie.
1
Local
ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.
ARADON Sport local
ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series.
3
ARADON Sport local
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!