![](https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2025/01/72791597damiank15.jpg)
ARAD. Deși este la UTA din 25 septembrie, Damien Dussaut nu a reușit să joace pentru echipă decât în meciuri amicale. A fost acea problemă legată de contractul său, care s-a reziliat cu Farul, dar nu a intrat și la Comisiile de specialitate de la FRF în timp util, adică atunci când era perioadă de transferuri.
ARADON Sport local
CERMEI. Mai târziu cu o săptămână faţă de colegele arădene din Seria a 9-a a Ligii 3 la fotbal, Lunca Teuz Cermei a sunat adunarea pentru sezonul de primăvară.
Local
Primăria Arad a primit o sesizare neobișnuită de la un cetățean, care cere oprirea iluminatului arhitectural al noului pod peste Mureș construit în oraș, afirmând că este deranjat când se trezește să vadă „cerul în culori artificiale” și recomandă ca, eventual, să se regândească sistemul ca să lumineze „de sus în jos”.
Local
La Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” Arad a fost creat un instrument necesar unei școli moderne - SmartLab, un spațiu de învățare deschis care favorizează un proces educațional centrat pe elev, utilizând tehnologia IT.
Local
Pasajul auto dintre Arad și Vladimirescu se construiește începând de anul acesta!
Local
Trei bărbați au fost arestați și un al patrulea încă este căutat de oamenii legii, după ce au reușit să fure 6.500 de lei dintr-o casă din Chișineu-Criș.
2
Mapamond
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen și Manchester City au fost umilite de Feyenoord și PSG.
Advertorial
Ești un gurmand sau cauți noi opțiuni culinare care să îți ofere experiențe alimentare cu preparate proaspete, aromate în stilul tradițional oriental și pregătite de către un bucătar turc cu experiență? Dacă da, restaurantul MEGA TURK PARK din Vladimirescu te așteaptă!