Crima devenita subiect de carte

De Alin Gherasim
Reactualizat la:
1Comentariu
Crima devenita subiect de carte
Sergiu Florea, fostul partener al lui Carmen Bejan, a scris o carte în care descrie detaliat crima din căminul de la Timişoara.

Sergiu Florea, fostul iubit al lui Carmen Bejan, ambii condamnaţi la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, a cam dispărut în ultima vreme din lumina reflectoarelor şi din presă. Dar acum revine, şi într-un mod cu totul inedit: tânărul a scris în ultimii ani o carte în care descrie detaliat toată povestea crimei şi modul în care odiosul omor a fost realizat. Romanul lung de 120 de pagini a fost intitulat „Cărare spre abis”, şi a fost publicat de către o editură din Deva în 300 de exemplare.

Studentul criminal povesteşte în carte cum Trifu Schrott, care avea 65 de ani în 2009, a venit în camera de cămin din Timişoara pentru a întreţine relaţii sexuale cu Carmen Bejan (denumită Karla în roman) contra sumei de 500 de euro. În momentul în care bătrânul nu a vrut să plătească, cei doi l-au omorât.

„Secţionasem picioarele fără prea mare efort, iar sângele ce deja se coagulase la acest nivel nu îmi crease defel probleme. Încercaserăm să forţăm trunchiul să intre în geamantan, dar fusese in zadar. Greu de tot, acum să-i taiem şi gâtul, o anunţasem pe Karla, dezgustat. De parcă nu era de ajuns… Se aşezase lângă mine încet. – Nu uita că eu îţi voi fi alături tot timpul. – Serios? O întrebasem iritat. Atunci, fă-o tu naibii!”, scrie într-un fragment al romanului criminalului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor