DDAC îşi deschide porţile

De Diana Dutu
Reactualizat la:
DDAC îşi deschide porţile
Evenimentul de joi, 19 noiembrie, are scopul de a promova serviciile Direcţiei în rândul cetăţenilor.

Porţile serviciilor din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad vor fi deschise vizitatorilor joi, 19 noiembrie.
„Scopul acestui eveniment este de a face cunoscute serviciile oferite în cadrul instituţiei şi promovarea lor în rândul cetăţenilor municipiului. Întâlnirea va aduce în atenţie informaţii cu privire la posibilităţile noastre de a veni în întâmpinarea şi rezolvarea nevoilor concetăţenilor noştri. Totodată, dorim să sensibilizăm populaţia Aradului, privind importanţa implicării societăţii civile şi a vedea modul concret în care acestea se implică în rezolvarea problemelor comunităţii locale, a nevoilor semenilor noştri, astfel încât să devenim o mare familie” – spune Oana Pârvulescu, director al DDAC Arad.

Program pe centre

Nu vor fi deschise doar porţile de la sediul DDAC, de pe Calea Radnei, ci şi ale: Centrului de îngrijire persoane vârstnice (de la ora 11.00), Complexului Curcubeu (între orele 14.00–16.00), centrelor de zi pentru vârstnici din Confecţii (ora 11.00), Grădişte (ora 11.00), Aradul Nou (ora 12.00), Aurel Vlaicu (ora 12.00), Andrei Mureşanu (ora 13.00), Micălaca (ora 14.00), Centrului social de destinaţie multifuncţională de pe strada Tarafului (ora 12.00), Căminului Social de pe strada Conduraşilor (ora 12.00). În fiecare din aceste locuri sunt programate diverse activităţi cu sau pentru beneficiari şi vizitatorii lor.

Program detaliat Ziua portilor deschise DDAC



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase