Demiterea, blocata la administratorul judiciar

De Leo Sfara
1Comentariu
Demiterea, blocata la administratorul judiciar
Adrian Marțian vorbește despre demiterea lui Trică, dar nu are la mână nimic. Nici o decizie a FRF, nici a administratorului judiciar. Finanțatorul UTA-ei tot așteaptă ca „Dinu, Urse și Asociații” să ofere un comunicat oficial cu privire la demiterea antrenorului, dar el nu mai vine.

ARAD. De notat că Marțian s-a întâlnit, în mai multe rânduri, cu Iulian Zaharia, reprezentantul administratorului judiciar, ultima dată chiar înainte de Revelion, dar până acum nu a apărut nimic.

„Cel mai probabil, administratorul judiciar așteaptă să numim un nou antrenor, iar apoi va da un comunicat oficial, atât cu demiterea lui Trică și a staff-ului său, cât și cu noul antrenor al echipei” – a spus Marțian.

Este interesant faptul că Marțian colaborează, în continuare, cu Giovanni Catanzariti, deși se știu neînțelegerile dintre cei doi. Fiecare întâlnire se face la hoterl „Gio”, iar la ea participă și Catanzariti. Faptul că este creditor principal face ca italianul să fie prezent la fiecare discuție, ultima având loc cu antrenorul Sorin Bălu. De notat că numele lui Adrian Falub, ca posibil viitor antrenor al UTA-ei, a apărut datorită strânsei relații pe care o are cu Giovanni. Acesta ne-a și spus că la acest moment Falub este cea mai bună opțiune pentru banca tehnică a „Bătrânei Doamne”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor