aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Dezbatere cu repetiţie pe tarifele de la ştrand

Dezbatere cu repetiţie pe tarifele de la ştrand

la 2 June 2015 18:00
2 June 2015 18:00
Premieră printre dezbaterile publice organizate de Primăria Arad: un proiect de hotărâre beneficiază de două dezbateri publice înainte de vot!
Scris de Adriana Barbu - Premieră printre dezbaterile publice organizate de Primăria Arad: un proiect de hotărâre beneficiază de două dezbateri publice înainte de vot!

Trimite articolul

X

Anunţ şoc făcut de Primăria Arad, marţi, 2 iunie: va organiza, joi, o nouă dezbatere publică pe tema proiectului prin care câţiva aleşi locali din AGA de la Recons propun majorarea tarifelor de intrare la ştrand şi patinoar. Ce este inedit în acest anunţ? Ce fapt vine să stabilească o premieră? Proiectul în cauză a trecut deja printr-o dezbatere publică în urmă cu două săptămâni. Ba chiar a adunat ceva oameni şi propuneri la respectiva dezbatere. Nu multe, dar câteva tot s-au strâns. De parcă nu ar fi fost de ajuns, acelaşi proiect a stat pe masa de vot a aleşilor locali municipali în şedinţa CLM de vineri. A fost retras, însă, chiar vineri, de pe ordinea de zi a şedinţei, alături de alte proiecte, fără ca cineva să dea vreo explicaţie în plen.
Anunţul făcut marţi de Primăria Arad vine să arate că ceva probleme sunt în spatele acestui proiect de are nevoie de încă o dezbatere publică, în completarea celei dintâi. Conform anunţului făcut de Primărie, la „proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor în zonele de agrement Ştrand Neptun şi Patinoarul Municipal Arad, prestate de SC Recons SA Arad”, pentru care se organizează o nouă dezbatere publică, cetăţenii sunt invitaţi să îşi exprime părerea, toate recomandările formulate în cadrul acestei noi dezbateri urmând a fi înaintate CLM.

Dar de ce o a doua dezbatere pe proiectul în care se propune scumpirea tarifelor la ştrand?
Conform explicaţiilor ce ne-au fost furnizate de reprezentanţii Primăriei Arad, această a doua întâlnire se datorează, sau mai degrabă este cauzată de faptul că, la prima dezbatere, iniţiatorii proiectului au lipsit. Fapt şocant în viziunea noastră: tocmai cei care susţineau majorarea pentru care erau chemaţi arădenii să-şi spună părerea lipseau de la eveniment! Cu o doză de justificare, mică, extrem de mică, şi câteva scuze, desigur, dacă amintim faptul că la debut proiectul avea cinci iniţiatori din care au rămas doar trei. Totul, după retragerea de pe listă a aleşilor PSD, membri în AGA la Recons, care au revenit la decizia lor de a susţine majorările. Au rămas să susţină proiectul de majorare a tarifelor la ştrand şi patinoar doar consilierii locali Cismaşiu Mariana, Gligor Teodor, Farcaş Ioan, toţi din PNL, care, însă, nu au ajuns să-şi spună argumentele pentru majorarea cerută din prima pentru că… nu au venit la dezbatere. Ca atare, joi, va avea loc o nouă dezbatere pe aceeaşi temă. Suntem curioşi dacă aceiaşi arădeni vor repeta solicitările din 14 mai, sau dacă cele formulate în urmă cu trei săptămâni vor mai poposi pe masa de vot a aleşilor locali.

Ţinând cont că nu a fost vorba decât de 14 intervenţii, cu tot cu intervenţia Claudiei Macra şi a directorului Recons, din care cele mai multe au fost pe acelaşi subiect (renunţarea la tarifele din zona comercială), nu ar fi greu ca cererile să fie reportate şi să ajungă pe mâna aleşilor. Per total, la dezbaterea din 14 mai au fost prezente 46 de persoane, aici incluzând şi staff-ul Primăriei şi pe noi, presa, dar nu şi pe primarul Gheorghe Falcă, vicele Bognar Levente şi o delegaţie oficială din Ungaria, care au trecut meteoric prin sală.

Care este surpriza?

Ce se va întâmpla pe 4 iunie, la a doua dezbatere publică pe temă? Câţi dintre cei care au venit la prima dezbatere vor fi prezenţi şi la a doua? Cu ce noutăţi vor veni cei trei consilieri iniţiatori ai proiectului? Ce justificări vor avea în plus? Care este cu adevărat surpriza din spatele acestei decizii de a organiza încă o dezbatere pe acelaşi proiect? Se pregăteşte oare renunţarea la tarifarea zonei comerciale de la ştrand? Sau decizia va fi diametral opusă? Vom vedea joi, la dezbaterea cu numărul 2.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
dezbatere ,
patinoar ,
primaria ,
strand ,
tarife
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Trimiși în judecată după ce au evadat de sub escorta poliției
    3
    Se actualizează dosarele la Cantina Socială
    4
    Anunță primele investiții în baza sportivă de la Moneasa
    5
    Conferință extraordinară de presă la Curtea de Apel București, joi, după dezvăluirile Recorder
    6
    Șoimii Șimand a spulberat-o pe Kids Tâmpa
    7
    „Ultimul cartuș” în Liga a III-a
    8
    SFATURILE LUI RELI: Decembrie, regal sufletesc de dăruire
    9
    Nicușor Dan îi invită pe magistrații care vor să reclame probleme la o discuție fără limită de timp
    10
    Patronul unei firme de transport din Arad, sub control judiciar după ce și-a amenințat un fost angajat cu pistolul

    Local

    Anunță primele investiții în baza sportivă de la Moneasa

    România

    Rapperul Wiz Khalifa, condamnat definitiv la 9 luni închisoare cu executare pentru consum de droguri la „Beach, Please!”'
    Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.

    ARADON Sport local

    Primii 10 performeri de la CSM Arad
    ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.

    Local

    Crucea Roşie, recunoscătoare colaboratorilor săi
    Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.

    Local

    FOTO
    Emoţie şi bucurie pentru copiii din centrele sociale
    Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.

    Evenimente

    Sava Negrean-Brudașcu, Gheorghe Turda şi Ștefan Hrușcă concertează la Săvârşin
    Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal. 1

    Local

    FOTO
    „Satul lui Moș Crăciun” - magie, lumină şi provocare la Grăniceri
    Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.

    Local

    Cuțite profesionale pentru bucătăriile arădene care pun preț pe calitate
    Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.

    Local

    Aradul își cinstește eroii
    Manifestările dedicate comemorării eroilor revoluției din Decembrie 1989 debutează duminică, 21 decembrie, la ora 7:40, la Orologerie, pe strada Cocorilor, unde va avea loc sfințirea noului Monument al Eroilor. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.