„Economicul” şi-a deschis firmele

De Vasile Filip
Îşi prezintă firmele
Îşi prezintă firmele
În acest an şcolar, la Colegiul Economic Arad funcţionează 12 firme de exerciţiu.

În sala festivă a Colegiului Economic Arad a început, azi, a XIII-a ediţie a inaugurării firmelor de exerciţiu din cadrul liceului.

Firma de exerciţiu

Firma de exerciţiu este o metodă modernă de învăţare care are ca obiective: familiarizarea elevilor cu activităţile specifice unei firme reale; simularea operaţiunilor şi proceselor economice specifice mediului real de afaceri; Perfecţionarea limbajului de afaceri, dezvoltarea de competenţe şi atitudini necesare unui întreprinzător dinamic: creativitate, gândire critică, rezolvarea de probleme, luarea de decizii, asumarea responsabilităţii, lucrul în echipă, iniţiativă, perseverenţă, auto-organizare, auto-evaluare a resurselor individuale, flexibilitate.

Inaugurare festivă

Din cele 12 firme de exerciţiu câte vor funcţiona, în acest an şcolar, la Colegiul Economic, 6 au fost inaugurate azi.
În deschidere, prof. Monica Băltăreţu a prezentat invitaţii – prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Horaţiu Şoim, din partea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Leonard Bălan, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice a UAV, Andreea Kranowsky, de la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură – care au adresat felicitări şi urări de succes şi în viaţa reală actualilor„manageri” şi participanţi în firmele de exerciţiu.

Şase firme la start

Prof. Mariana Stoi, coordonatorul „firmelor” la nivelul liceului, a dus în scenă primele şase firme ale şcolii – F.E. „Luxury Fashion” S.R.L. (prof. coord. Iuliana Ochiş), F.E. „Magic 4 U” S.R.L. (prof. coord. Mariana Stoi), F.E. „Autentic” S.R.L. (prof. coord. Mariana Palicaş), F.E. „Hotel Imperial” S.R.L (prof. coord. Miriana Ugron), F.E. „Top Events” S.R.L. (prof. coord. Florina Petruţ) şi F.E. „Flower Dream” S.R.L. (prof. coord. Miriana Ugron) – care, prin prezentări power point, şi-au făcut cunoscute activităţile specifice firmelor.

Astăzi, continuă…

Celelalte şase firme de exerciţiu din cadrul Colegiului Economic – F.E. „Chocostar” S.R.L. (prof. coord. Sorina Fabri), F.E. „Sprinters Sports” S.R.L. (prof. coord. Gabriela Stoiadin), F.E. „Universul copiilor” S.R.L. (prof. coord. Ilie Stoian), F.E. „Diversity” S.R.L. (prof. coord. Aurica Moldovan), F.E. „Holiday INN” S.R.L. (prof. coord. Diana Popa) şi F.E. „Pretious Art” S.R.L. (prof. coord. Florina Petruţ) – vor fi inaugurate maine, de la ora 13, tot în sala festivă a liceului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase