În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Postului de Poliţie din Şiria, în data de 10 octombrie 2015, minora – din satul Mocrea – ar fi pătruns într-un imobil lăsat neasigurat de pe raza localităţii Şiria de unde ar fi sustras 60 de grame bijuterii din aur, două lănţişoare din argint şi suma de 1.300 de lei. „Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 7.500 de lei a fost recuperat, pe numele celei în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Fată de 15 ani, bănuită de furtul unor bani şi bijuterii din Macea
Fată de 15 ani, bănuită de furtul unor bani şi bijuterii din Macea
O adolescentă în vârstă de 15 ani este bănuită de oamenii legii că ar fi furat bani şi bijuterii în valoare de aproximativ 7.500 de lei dintr-un imobil lăsat neasigurat de pe raza comunei Şiria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian stabilit în Arad a participat la un concurs extrem în Italia, reprezentând orașul nostru chiar în țara lui de baștină.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!