De pildă, finala pentru bronz – în sistemul cel mai bun din trei jocuri – , care opune echipele Univ Goldiş ICIM Arad şi CSU Alba Iulia, nu ţine cont de Paşte. Primul meci are loc la Arad, marţi, 7 aprilie, apoi duelul se mută în Cetatea Unirii, în Vinerea Mare, pe 10 aprilie. Dacă mai e nevoie, decisivul va avea loc în Polivalenta arădeană, a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie.
„Nu avem de ales, trebuie să ne supunem acestui program. E obositor, dar identic pentru toate echipele” – spune Jose Araujo, tehnicianul galben-albastrelor.
Finala mică de sub panou se joacă de Paşte
ARAD. Invocând interesul naţional, Federaţia Română de Baschet înghesuie finalul actualului sezon al Ligii Naţionale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu dizabilități ar trebui să plătească impozit local, pentru a susține dezvoltarea infrastructurii în comunitățile în care trăiesc.
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!