Guccifer, adus sub escortă în România

De Ioana Costas
10Comentarii
Guccifer, adus sub escortă în România
© foto: nytimes.com
Hackerul Marcel Lazăr Lehel a fost adus în ţară, sub escortă, după ce, la 1 septembrie, a fost condamnat în SUA la patru ani şi patru luni de închisoare.

Potrivit News.ro, hackerul cunoscut sub numele de Guccifer a fost adus sub escortă, marţi, 11 octombrie, în România, pe aeroportul Internaţional Henri Coandă.

La 1 septembrie 2016, arădeanul Marcel Lazăr Lehel a fost condamnat la închisoare de către o instanţă federală americană din statul Virginia după ce, în perioada 2012-2014, a accesat ilegal aproximativ 100 de conturi de e-mail ale unor personalități politice precum membri ai familiei Bush, fostul secretar de stat Colin Powell – apropiat și colaborator al a fostului președinte George W. Bush, și Sidney Blumenthal – fost „ajutor” al președintelui Bill Clinton, ulterior consilier neoficial al senatoarei Hillary Clinton – actuala candidată a Partidului Democrat în cursa electorală pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Totodată, Guccifer a făcut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste și fotografii pe care Corina Crețu, comisar european, i le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010-2011.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor