Potrivit pompierilor din Pecica, joi, în jurul orei 21:30, o casă de pe strada 402 a fost cuprinsă de flăcări. Două autospeciale s-au deplasat la faţa locului şi s-au luptat aproximativ trei ore cu flăcările, până au reuşit să lichideze incendiul. Focul ar fi pornit de la un cazan de încălzire defect, cazan care a aprins anexa în care se afla. După ce flăcările au distrus anexa în totalitate, acestea s-au extins şi la casa propriu-zisă, distrugând şi aproximativ 20 la sută din acoperiş. Din fericire, pompierii au reuşit să limiteze pagubele şi au stins focul.
Incendiu pornit de la un cazan defect
Incendiu pornit de la un cazan defect
PECICA. Puţin a lipsit ca o casă din Pecica să fie mistuită de flăcări joi seara.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Arădencele s-au desprins la 15 puncte la prima pauză și s-au menținut la conducere.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP.
Local
E vorba de patru cetăţeni din Sri Lanka care au fost descoperiţi în trafic, de poliţiştii de frontieră.
România
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Local
Doi tineri de 21 şi 23 de ani sunt cercetaţi pentru că ar fi procurat, deţinut şi vândut în mod repetat, în municipiu, diferite tipuri de droguri.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!