Incep ofurile din play-off

De Dan Lazar
Incep ofurile din play-off
ARAD. Sistemul play-off, practicat mai ales în baschet, prinde tot mai mult şi în alte sporturi. Voleiul a adoptat şi el de ceva vreme acest sistem, inclusiv în liga secundă, acolo unde se luptă la fileu şi arădenii de la ProVolei UVVG.

Vineri (ora 18.00) şi sâmbătă (ora 11.00), la Sala Polivalentă, elevii lui Radu Sabău, clasaţi pe locul 4 la finele sezonului regulat, susţin primele meciuri din play-off-ul seriei vestice a Diviziei A2, adversară fiind LAPI Dej (locul 5). Echipa care obţine două succese din cele trei programate – dejenii au acceptat să joace primele două dispute la Arad – se califică în faza semifinalelor, acolo unde îi aşteptă lidera LPS Bihorul Oradea (3-0 şi 3-1 cu Banatul Caransebeş).

În alte meciuri din A2: CSM Câmpia Turzii vs Univ. Timişoara (0-3 în primul joc), Vartex Rm. Vâlcea vs Chimszed Cluj (0-3), în Vest, CSM Suceava vs Ştiinţa Bucureşti, Ştiinţa Bacău vs Tricolorul Ploieşti, Dacia Buzău vs Rapid şi Niro Bucureşti vs Arcada Galaţi (1-3), în Est.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !