Tihamer Katona şi Sergiu Rodina au format, spre satisfacţia antrenorilor Radu Sabău şi Marius Mascovits, perechea „argintie” a unei întreceri care a strâns la start 11 echipe, cedând greu în ultimul act, scor 1-2 (21-13, 14-21, 9-15) în faţa cuplului favorit, Andrei Crişan/Valentin Pantea (LPS Bihorul Oradea). Aceleaşi cluburi s-au duelat şi în finala mică, tot bihorenii având câştig de cauză, scor 2-0, cu perechea F. Tocoian/M. Mânzat. „Sunt mulţumit de prestaţia băieţilor, în condiţiile în care adversarii au mult mai mulţi ani de volei în spate. La anul sunt convins că, dacă se vor pregăti în continuare la un nivel adecvat, Katona şi Rodina nu vor avea adversari”, ne-a declarat, la final, Marius Mascovits.
De remarcat şi premiul special primit din partea FR de Volei de către arădenii Alexandru Ciubotariu şi Patric Creţa, care au format cea mai tânără pereche, ambii având doar 12 ani.
În întrecerea feminină, la care au participat 25 de formaţii, reprezentantele cluburilor arădene ProVolei şi Hand United au încheiat în grupa valorică 9-12, podiumul fiind ocupat de: CSM Timişoara, CS Borş (jud. Bihor) şi CSŞ Constanţa.
Tot pe Bega se vor împărţi, în week-end, medaliile CN de juniori.
Încurajată de timişoreni, ProVolei Arad a cucerit titlul de vicecampioană la beach-volley!
Încurajaţi cu entuziasm de publicul timişorean, arădenii de la ProVolei au reuşit să cucerească medalia de argint la Campionatul Naţional de volei pe plajă, rezervat cadeţilor, desfăşurat în Parcul Rozelor din Timişoara.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Statul român trebuie să le plătească fraților Micula întreaga sumă stabilită încă de acum 11 ani de Tribunalul Arbitral de la Washington.
Local
CASSINO. O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad se află în aceste zile în Italia. Reprezentanții UVVG, prof. univ. dr. Dorina Ardelean, director economic Constantin Coman și secretarul șef al Universității, Flavius Sabău, au participat la manifestările prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Bătălia pentru Montecassino din cadrul celui de-al doilea Război Mondial.
ARADON Sport local
ARAD. Asociația Județeană de Fotbal Arad, alături de Inspectoratul Școlar Județean Arad, Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad și Consiliul Județean Arad propune o competiție inedită: „Cupa Familiilor” la fotbal, care se adresează tuturor familiilor din județul Arad. Termenul de înscriere este 21 mai.
ARADON Sport local
DEVA. Nouă sportivi de la CSŞ Gloria Arad (prof. Luca Kunszabo) au fost prezenţi la etapa zonală a Campionatului Naţional Şcolar şi Memorialul „Cosmescu Liviu” la judo.
Local
Deși se fac lucrări de reabilitare a carosabilului și a trotuarelor în zona Subcetate-Pod rutier, partea dreaptă, sensul de mers spre Micălaca, va rămâne cu trotuar rearanjat pe o porțiune de doar 10 metri.
Mapamond
Rapperul american Sean "Diddy" Combs şi-a cerut scuze duminică pentru comportamentul său "impardonabil" şi "dezgustător" după ce CNN a difuzat o înregistrare video în care acesta îşi loveşte fosta iubită, cântăreaţa de R&B "Cassie", în 2016 într-un hotel din Los Angeles, informează AFP.
Mapamond
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, care şi-a pierdut viaţa duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Rezultate notabile obţinute de atleţii de la CSŞ Gloria Arad, pregătiţi de prof. Olivia Brosovski) la etapa zonală a Campionatului Național de copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!