INTERVIU JA. Cu Ionel Ciupe, copreşedinte ALDE Arad

De JA-T.M.
3Comentarii
Ionel Ciupe Foto: JA
Ionel Ciupe Foto: JA
„ALDE Arad are oameni capabili să concureze cu oricine”

Consilierul municipal Ciupe nu renunţă la promovarea proiectelor sale pentru Arad, chiar dacă este obstrucţionat de majoritatea puterii locale.

Domnule consilier, iată, vechea zicală românească – „toamna se numără bobocii” se pare că se aplică şi în cazul dumneavoastră – recent aţi fost numit copreşedinte ALDE Arad, alături de dl Mircea Purcaru, dar nu doar atât, ci aţi fost si cooptat în Biroul Naţional ALDE. Aşadar, o toamnă fructoasă pentru dumneavoastră…

Ciupe. Da, aşa este. După ce am părăsit PNL Arad, unde liberalismul autentic s-a transformat într-o doctrină populistă, PDL-ul înghiţând PNL-ul, am decis să ader la platforma domnului Călin Popescu Tăriceanu, tocmai pentru motivul de a menţine în prim-planul politicii româneşti liberalismul veridic. Ne-am apucat serios de treabă, pentru că discutăm de perspective generoase pentru România. Conducerea centrală ALDE a apreciat eforturile și munca susţinută de echipa noastră de aici din Arad, iar ca atare am fost numit în această funcţie şi acceptat în Biroul Politic Central. În mod cert, aceste lucruri mă onorează, dar mă şi obligă în a continua cu aceeaşi seriozitate procesul de organizare ALDE Arad, având ca obiectiv major alegerile locale şi parlamentare din 2016. În această privinţă, vă garantez faptul că ALDE va fi, şi din 2016 o formaţiune parlamentară.

Aţi afirmat că la alegerile locale din 2016 v-aţi propus să atingeţi minimum 10% şi totodată aţi menţionat ca veţi merge singuri pe listele electorale. Pe ce vă bazaţi?

Ciupe. Nu sunt simple afirmaţii. Cunosc foarte bine ALDE Arad. Ştiu ce potenţial există aici. Ştiu pe ce echipă ne bazăm. Ştiu de asemenea problemele arădenilor, iar mai mult decât atât, avem proiecte şi soluţii viabile pentru Arad şi arădeni. În această privinţă, din nefericire, în CLM Arad nu se ţine cont de aplicabilitatea şi necesitatea implementării unui proiect, ci mai degrabă de orgolii partidice…Cu toate acestea, am convingerea că după alegerile din 2016 vom restabili priorităţile Aradului şi vom susţine acele proiecte cu adevărat sustenabile şi nu unele fanteziste, inutile pentru arădeni.

Mai concret, ce doriţi să realizaţi?

Ciupe. Sunt multe de spus. Dar, mai întâi, vom lupta pentru ca Aradul să devină un oraş sănătos. Apoi serviciile….toate să devină cu adevărat funcţionale; de la CET, la Uzina de Apă, la transportul în comun. Toate mult mai ieftine şi mult mai performante. Pe această linie, trebuie să spunem arădenilor că majoritatea proiectelor propuse de actuala administraţie sunt copiate după cele în derulare din Timişoara…nimic original! După cum menţionam mai devreme, am depus zeci de proiecte la secretariatul Primăriei Arad, în calitatea mea de consilier municipal.Majoritatea au fost ignorate doar din prisma faptului că nu vin din zona…PDL(actual PNL), însă cu toate acestea voi continua să le promovez până la momentul în care vor fi aprobate. Mă refer aici, spre exemplu, la transportul în comun prin extinderea liniilor de tramvai în Arad şi în zonele limitrofe. Mă refer aici la construcţia unei noi Uzine de apă a municipiului, ceea ce ar presupune costuri mai mici la factura de apă şi a gigacaloriei. Mă refer aici la reconfigurarea turistică a Aradului, la îmbunătăţirea sistemului medical din municipiul nostru într-o asemenea manieră încât să devenim un oraş atractiv şi sănătos.

Dacă veţi reuşi să obţineţi 10% la locale, câţi primari credeţi că veţi avea ?

Ciupe. Dacă socotim 10% din numărul total al primăriilor, asta înseamnă 7-8 primari.Părerea mea, însă, este că vom avea mai mulţi.Ne vom baza pe oameni de valoare, apreciaţi în comunităţile în care trăiesc şi muncesc.

Vă bazaţi, într-o oarecare măsură, pe actuali membri ai PNL, care nu se vor mai regăsi pe listele acestui partid dar nu acceptă să nu candideze ?

Ciupe. Aşa cum am mai spus, sunt convins că adevăraţii liberali integraţi cu forţa în noul PDL vor reveni la matcă atunci când nu vor mai suporta dictatura. Aceasta nu înseamnă, însă, că vor fi puşi, automat, pe liste. Avem nevoie de primari cu adevărat liberali, care doresc cu adevărat dezvoltarea comunelor şi oraşelor pe care le conduc, nu să profite de funcţie pentru a-şi umple buzunarele şi a servi clientela politică a partidului de care aparţin. La ora actuală, ALDE Arad are oameni capabili să concureze cu oricine.

ALDE sprijină în continuare Guvernul Ponta. Cât credeţi că va mai rezista acesta?

Ciupe. Sincer, nu doresc să fac previziuni în privinţa premierului, pentru că, în condiţiile actuale, este absolut imprevizibil nu doar verdictul justiţiei în privinţa sa, ci şi orizontul de aşteptare al acestuia. Până când se va decide într-un fel sau altul, ALDE sprijină în continuare guvernul din care face parte, dovedind profesionalism şi corectitudine. Mi-a plăcut un titlu de pe un site : „Cine îl clonează pe Tăriceanu ?”, în articol făcându-se referire la analiza pe care Tăriceanu a făcut-o cu referire la echilibrul şi controlul reciproc al puterilor în stat. Într-adevăr, cu greu mai putem nominaliza la ora actuală un adevărat bărbat de stat ca şi preşedintele Senatului României. Iată de ce sunt convins că vom obţine rezultate spectaculoase şi la locale şi la parlamentare, iar liberalii veritabili vor prefera să transmită românilor mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu, nu pe cele ale lui Blaga, Gorghiu şi Predoiu.

„Liberalii adevăraţi vor prefera să transmită mesajul lui Tăriceanu, nu pe cele ale lui Blaga, Gorghiu şi Predoiu” Ionel Ciupe



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor