Intr-un mozaic francofon

De Vasile Filip
Reactualizat la:
Intr-un mozaic francofon
ARAD.

În ultima zi a „Săptămânii Francofoniei”, vineri, 22 martie, elevii de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” (care studiază limba franceză), coordonați de profesoarele de limba franceză Laura Putnic și Diana Voinescu au organizat o activitate dedicată limbii franceze și culturii francofone.

Manifestarea s-a desfășurat în sala festivă a colegiului și a constat în prezentări Power Point ale elevilor despre lumea francofonă și ceea ce înseamnă francofonia, interpretarea unor cântece în limba franceză, prezentarea de desene reprezentând costume populare tradiționale din Franța etc.

Punctul de atracție al activității a fost reprezentat de expoziția de produse culinare francofone, realizate de elevi, dintre care menționăm couscous africain, choux à la crème, crêpes canadiennes, tarte suisse, petit pain au lait, biscuits au chocolat etc. Toți participanții au așteptat cu nerăbdare momentul degustării, care nu a durat prea mult, toate produsele fiind foarte apreciate, deci consumate foarte repede.

De asemenea, în „Săptămâna Francofoniei” , sub îndrumarea prof. Laura Putnic s-a realizat o revistă în limba franceză, Mosaïque francophone. Elevii pasionați de limba franceză au avut ocazia să scrie articole pe teme diverse. În același timp, revista este o oportunitate ca aceștia să-și descopere și să-și împărtășească pasiunile, preocupările și, de ce nu, să se cunoască mai bine.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase