Invazia stranierelor la ITF Arad

De Dan Lazar
Invazia stranierelor la ITF Arad
Ediția a XI-a a Trofeului „Ilie Năstase” la tenis feminin, dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari și cuprins în calendarul Federației Internaționale de Tenis (ITF), pare cea mai cosmopolită din toate, stranierele depășind – în premieră – numărul româncelor.

Jucătoare de nu mai puțin de 21 de țări vor participa la ITF Arad, turneu care va avea loc la baza „Activ”, între 9-16 august. Cele 8 favorite sunt: Nicoleta Dascălu (campioana de anul trecut – locul 447 WTA), Tereza Malikova (Cehia – 467), Tamara Zidansek (Slovenia – 494), Chantal Skamlova (Slovacia – 497), Martina Spigarelli (Italia – 549), Tamara Curovic (Serbia – 558), Marina Kachar (Serbia – 607) și Irina Fetecău (625). De remarcat că, cu excepția ultimei sportive, toate au trofee ITF în palmares, Zidansek (17 ani) fiind cea mai în formă în acest sezon, în care a câștigat 3 din cele 4 titluri avute. Interesant este că 4 din cele 8 favorite nu au avut Aradul ca prioritate 1, însă au ales, până la urmă, zgura de pe malul Mureșului.

Cele mai îndepărtate colțuri ale lumii care și-au trimis reprezentanți la turneul gândit de Anela Freer (directorul de turneu) sunt Brazilia și Japonia, de altfel din cele 20 de jucătoare acceptate direct pe tabloul principal doar 5 sunt tricolore.

Pe urmele lui Țig

Utilitatea unui astfel de turneu este dat (și) de numele pe care, de-a lungul anilor, le-a lansat, iar cel mai recent exemplu este Patricia Ţig, care în august 2014 evolua la turneul cu premii de 10.000 de dolari, iar în această săptămână s-a calificat, pentru prima dată, în finala unui turneu WTA! Gălățeanca, locul 154 WTA, a reușit acest lucru la Baku, unde are loc o competiţie de 250.000 de dolari, urmând să se apropie de Top100. La Arad, ea a fost eliminată, în vara anului trecut, în semifinale, scor 3-6, 6-7(6), de Diana Buzean.

Supervisor din Bulgaria

Ediția din acest an mai bifează o premieră, supervisorul ITF fiind de peste hotare: bulgăroaica Vesselina Doneva. Nu va lipsi nici cel mai important arbitru al României, Mihaela Testiban, care va oficia însă doar „în scaun” la Arad.

Intrare liberă

Organizatorii – CS TenisFan, CJA și FR de Tenis – anunță că intrarea spectatorilor la meciurile de pe baza „Activ” atât la cele din calificări (9-11 august), cât și la cele de pe tabloul principal (11-16 august) este liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase