Irakian ascuns sub o pătură, descoperit la frontieră

De Ioana Costas
Irakian ascuns sub o pătură, descoperit la frontieră
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit, ascuns sub o pătură, în spatele scaunului şoferului unui autoturism, un irakian în vârstă de 19 ani, care a încercat să treacă ilegal graniţa, fiind ajutat de trei cetăţeni bulgari.

Irakianul a fost ascuns într-un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei bulgari. „Cu ocazia controlului, a fost descoperită o persoană de sex masculin, ascunsă pe podea – în spatele scaunului şoferului – acoperită cu o pătură.

vama

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, ocazie cu care a rezultat faptul că bărbatul ascuns este cetăţean irakian, se numeşte Darwesh S. şi are 19 ani. De asemenea, lucrătorii noştri au stabilit că şoferul bulgar avea permisul de conducere suspendat”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Bulgarii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspedat în ceea ce-l priveşte pe şofer. Adolescentul din Irak este cercetat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase