A fost emoționant, elevii rămânând impresionați de puterea și forța mentală a acestor oameni, de determinarea lor, de experiențele și de poveștile lor de viață. Aceştia au adresat întrebări, unele venite din frământările lor de adolescenți și viitori absolvenți, altele care cereau lămuriri la prezentarea a ceea ce înseamnă front, război, rolul armatei în societate. Elevii au fost îndemnați să-și iubească țara, să aprecieze ceea ce au, să se respecte, să învețe că doar așa vor reuși în viață, să aibă curaj, înțelepciune și voință pentru a depăși toate momentele dificile.
„Mulţumim militarilor Invictus, pentru lecția de istorie, de viață, pentru ora motivațională oferită. Mulţumiri doamnelor inspector prof. Camelia Moler, prof. Laura Orban, prof. Rodica Glăvan pentru sprijinul acordat tuturor activităților noastre. Dar şi grupei de elevi, coordonați de prof. Crina Carțiș și prof. Mihaela Stanci, care au pregătit, în atelierul de industrie alimentară, delicioase gustări dulci. Şi nu în ultimul rând lui Vasile Blidar, sufletul acestor evenimente de şi pentru suflet” – a spus prof. Iulia Ghinga.
Sâmbătă dimineaţă, elevii de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, studenţi ai Universităţii Aurel Vlaicu Arad – parteneră a acţiunii – şi alţi pasionaţi de mişcare au alergat alături de eroi la Crosul Invictus, acţiunea încheindu-se cu un moment de reculegere pentru cei ce nu mai sunt printre noi, la Monumentul Eroilor din Parcul Eminescu. Go Invictus! Go România!
Citiți principiile noastre de moderare aici!