Lecţie de patriotism cu Adrian Cioroianu, la Arad

De Diana Dutu
Reactualizat la:
4Comentarii
La evenimentul de lansare a cărţii „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”
La evenimentul de lansare a cărţii „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”
Prilejuită de lansarea cărţii „Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” – eveniment inclus în cadrul programului „Ziua Iei la Universitate”.

Eveniment inedit, joi seara, în Aula Ștefan Cicio-Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Un public numeros – format, în cea mai mare parte, din profesori şi multe doamne îmbrăcate în ii – a participat la evenimentul de lansare a cărţii „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”, în prezenţa autorilor: Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina.

Cartea

Volumul lansat joi la Arad este primul titlu din noua colecţie de la Curtea Veche Publishing, „Regii şi reginele noastre”, ce cuprinde cărţi destinate copiilor despre figurile importante ale regalităţii româneşti. „Nu am început seria de cărţi cu Regele Carol I pentru că toata lumea are impresia că istoria e făcută de bărbaţi” – a explicat Adrian Cioroianu alegerea personajului. Autorul a mai precizat că în această carte, Regina Maria este prezentată ca un model, şi nu ca o vedetă. A enunţat spectatorilor câteva repere din portretul Reginei – nu prea multe, dar suficiente, cât să te provoace să-ţi doreşti să citeşti cartea.
Adrian Cioroianu a trecut în revistă şi alte figuri feminine importante, soţii ale conducătorilor ţării, precum Doamna Elena (soţia lui Alexandru Ioan Cuza) sau Doamna Stanca (soţia lui Mihai Viteazu). A făcut chiar şi o analogie cu o Primă Doamnă a prezentului, ultra-mediatizata Michelle Obama. S-a vorbit şi despre unele momente ale istoriei recente, dar şi despre trecut. Doar l-am avut în faţă pe decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti!

Iile

Cea de a doua parte a lansării de carte din Aula UVVG a asigurat ineditul evenimentului. În acordurile etno-simfonice ale formaţiei Lupus Dacus, a avut loc o prezentare de modă. Designerul Vali Cioban, de la Chic Arad, a venit în faţa puclicului cu cele mai recente creaţii ale sale, din colecţia „Maria”. Defilarea manechinelor îmbrăcate în ii şi alte piese vestimentare autentic româneşti, a adus o explozie de culoare şi bună dispoziţie atât în rândul publicului, cât şi al invitaţilor. Adrian Cioroianu a admirat frumuseţea modelelor cot la cot cu preşedintele UVVG, Aurel Ardelean. Iar rectorul Coralia Cotoraci a fost îmbrăcată, ea însăşi, într-o creaţie Vali Cioban.

Evenimentul de joi seara – al cărui principal organizator a fost Lia Faur (scriitor şi conferenţiar universitar) -, s-a încheiat cu o sesiune de autografe, cu… ceai şi delicateţuri.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor