Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva s-ar putea deschide, însă cu limitări drastice

De Eugen Rogojan
5Comentarii
Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva s-ar putea deschide, însă cu limitări drastice
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat rezultatele unei analize realizate de Expertul Tehnic Independent. În viitorul apropiat vor putea deschide lotul de autostradă cel mult cu limitări de viteză din categoria celor de drum județean.

CNAIR a solicitat firmei Iptana S.A., expertul tehnic independent, un raport preliminar al analizei investigațiilor din teren și a măsurilor de punere în siguranță a lucrărilor de pe deja celebrul lot trei al autostrăzii Lugoj-Deva. Compania a cerut expertului tehnic și să indice posibilitatea deschiderii traficului.

Limite drastice de viteză și tonaj

Cei care au realizat raportul au transmis că „Lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectați, prezentând numeroase defecte, degradări în evoluție, nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță, așa cum sunt stabilite prin reglemăntările tehnice în vigoare”. Așadar, în condițiile din acest moment, nu poate fi vorba de trafic pe tronsonul dintre kilometrii 56+220 m-77+361 m. Totuși, în urma analizei efectuate, s-a stabilit că după remedierea unora dintre defectele lucrării, s-ar putea deschide „în prima fază circulația în regim de drum cu 4 benzi de circulație cu restricții severe de tonaj și viteză, astfel: • Autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone; • Viteza maximă de 90 km/h; • viteză maximă de 50 km/h când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau sunt ploi torențiale; • Viteză maximă de 60 km/h în zona podului peste râul Mureș (km 68+500 – km 69+500), respectiv pe zona podurilor de pe autostradă de la nodul Ilia (poduri și rampe între km 76+100 – km 77+000), cât și la nodul Dobr (km 67+000 – km 67+500); • Semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenței animalelor”.

Inspecții necesare

Deschiderea circulației în regim de autostradă se va putea face doar după rezolvarea tuturor problemelor legate de împrejmuire. Deschiderea circulației și pentru vehiculele mai mari de 7,5 tone va putea fi făcută abia după remedierea defectelor constatate de către experții tehnici în cazul podurilor. De asemenea, CNAIR menționează că „Avand în vedere stadiul lucrărilor, sunt obligatorii inspecții săptămânale ale tuturor construcțiilor și instalațiilor pe toată lungimea sectorului de drum, până la finalizarea lucrărilor și remedierilor conform soluțiilor stabilite în expertiză”.

Ce spune directorul

„Primele rezultate ale expertizei lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ne-au confirmat că vom putea da în circulație doar în condițiile de restricții impuse de experți. De asemenea, subliniez că lucrările de la nodul Holdea trebuie sa fie recepționate într-un timp cât mai scurt, după parcurgerea procedurilor tehnice, astfel încât autostrada sa poată fi utilizată. Totodată, așteptăm ca în faza a doua a expertizei, în urma investigațiilor și analizelor efectuate de către specialiști, să fie identificate soluțiile de remediere a neconformităților din cauza cărora tronsonul nu a fost recepționat”, a declarat Sorin Scarlat, Directorul General al CNAIR S.A.

O vedem doar în poze

Așadar, până când responsabilii vor rezolva problemele cele mai urgente, de rezolvarea cărora ține deschiderea traficului – fie el și cu restricții – șoferii vor putea vedea acest lot al autostrăzii Lugoj-Deva doar din fotografiile postate de cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Cu o lungime de 21,14 kilometri, lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva a fost construit de către Asocierea COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. – S.C. Teloxim Con S.R.L. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în noiembrie 2013, valoarea totală fiind de 579,9 milioane de lei, până în august 2019, când s-a reziliat contractul, fiind decontată constructorului 94,3% din sumă.

Taguri: , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor