Lupaș: „Inundațiile din Micălaca, responsabilitatea Primăriei”

De Monica Ardelean
12Comentarii
Marin Lupaş
Marin Lupaş
Miza inundațiilor nu este apa care iese din canalizare la fiecare ploaie, ci schimbarea directorului Companiei de Apă.

Această este părerea consilierului municipal, Marin Lupaș: „Miza scandalului declanşat este o schimbare la nivelul Companiei de apă, care pe noi şi pe cetăţeni ne interesează mai puţin. Fondul problemei este însă clar şi poate fi înţeles de oricine: este problema Primăriei, ca proprietar al sistemului de canalizare, să facă investiţiile necesare pentru a evita inundaţiile. În 2015, nu se mai poate da vina pe lucrări executate greşit în perioada 2002-2004. După 11-12 ani, timp în care Gheorghe Falcă a fost primar 11 ani, nu mai poate invoca greşeli făcute în trecut”, susține Lupaș.

Fugă de responsabilitate și abuz

În opinia consilierului local PSD, ceea ce face în acest moment primarul Aradului este doar o fugă de responsabilitate. „Îi solicit, din nou, primarului să nu mai fugă de responsabilitate, aşa cum face şi în cazul CET, să nu mai încerce să manipuleze pe nimeni şi să îşi exercite atribuţiile în interesul arădenilor. Îi cerem de asemenea primarului Falcă să renunţe la comportamentul abuziv. Dacă relatările presei sunt corecte şi nu mă îndoiesc că sunt, este inadmisibil modul în care primarul a ameninţat reprezentanţii companiei de apă că nu vor mai primi avize. Credem că avizele Primăriei se eliberează în acord cu legea, nu după bunul plac al primarului. Orice companie care îndeplineşte exigenţele legale trebuie să primească avize, aşa cum orice companie care nu le întruneşte nu poate primi avize. Avizele din partea Primăriei nu sunt la discreţia primarului, aşa cum crede cu aroganţă Gheorghe Falcă. Credem că primarul Falcă ar trebui să îşi ceară scuze pentru această nefericită ameninţare”, a mai spus consilierul municipal Marin Lupaş.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor