Practic, Marian explică: „Nu am folosit însemnele partidului sau cuvinte precum «candidat» sau «votaţi» pe materialele pe care le-am distribuit alegătorilor din municipiu. Din păcate unii dintre adversarii mei au apărut deja cu afişe cu însemnele Alianţei pentru care candidează. Sper, totuşi, să avem parte de o campanie corectă, fără atacuri la persoană sau la familie. Pot spune, doar, că îmi pare rău că cei de la PDL nu au reuşit să găsească un candidat local pentru a mă combate şi au fost nevoiţi să apeleze la un candidat venit tocmai de la Iaşi”.
Marian vrea o campanie corecta
Reactualizat la:
ARAD. Acuzat că şi-ar fi început campania înainte de data oficială, senatorul Ovidiu Marian a explicat că „nu am făcut nimic altceva decât să dau raportul activităţii mele de parlamentar în faţa cetăţenilor care m-au trimis în Parlament”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Local
Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.
Local
Manifestările dedicate comemorării eroilor revoluției din Decembrie 1989 debutează duminică, 21 decembrie, la ora 7:40, la Orologerie, pe strada Cocorilor, unde va avea loc sfințirea noului Monument al Eroilor.
1
UT Arad
ARAD. Adrian Mihalcea a jucat și a antrenat Dinamo, iar acum joacă, pentru prima dată la Arad, contra echipei sale de suflet.
Local
Aproape un milion de euro pentru Proiectul „„Revitalizare și regenerare urbană – Oraș Pâncota”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!