Maşina, în cazul în care nu recunoaşteţi marca, este un VW Passat. Impactul a fost extrem de violent, semn că autoturismul avea viteză mare în momentul impactului. Însă acest lucru va fi confirmat doar în urma unei expertize, până în acest moment se ştie cert că şoferul, poliţistul Creţ Darius, era sub influenţa băuturilor alcoolice şi că bărbatul de pe scaunul din dreapta faţă, Florin Ardelean, în vârstă de 36 de ani, a fost azvârlit pe bancheta din spate în urma impactului, căci acolo l-au găsit echipajele de prim ajutor sosite la locul accidentului.
Maşina condusă de poliţistul beat, făcută praf
Maşina condusă de poliţistul beat, făcută praf
Autoturismul implicat în tragicul accident din noaptea de sâmbătă spre duminică arată de nerecunoscut (vezi foto).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pompierii avertizează că arderea miriștilor și a vegetației uscate poate atrage după sine amenzi substanțiale.
Local
Campania desfășurată la nivel național de Poliția Română „Traficul de droguri nu e combinație” ajunge și în școlile din Arad.
ARADON Sport local
ARAD. Cel puţin cinci echipe luptă pentru ocuparea primelor trei locuri, care asigură promovarea în eşalonul doi al fotbalului judeţean.
Local
Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă transmite: Competitivitatea Europei nu poate fi construită fără investiții în oameni.
Local
Jumătate din efectivele de căpriori, cerbi lopătari și iepuri sunt afectate de „înmulțirea necontrolată” a șacalilor în județul Arad, atrage atenția Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), care consideră că este necesar un program național de combatere a speciei pentru protejarea vânatului, dar și a gospodăriilor, tot mai afectate.
Local
Se lucrează pe șantierul căii ferate Arad-Timișoara, iar Gara Aradul Nou și pasarelele pietonale încep să prindă contur.
Evenimente
Prima ediție a Simpozionului Național de Etnomuzicologie dedicat folcloristului George Vancu va avea loc pe 25 martie 2026, la Lipova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!