Evenimentul a fost organizat cui sprijinul financiar al Consiliului judeţean Arad şi al Consiliului local Arad. Tot cu sprijinul financiar al CJA, a fost editat Ghidul ofertelor de educaţie pentru anul şcolar 2011-2012, care va ajunge în fiecare unitate de învăţământ.
Mii de elevi au participat la „Targul educatiei”
Reactualizat la:
<p>ARAD. Săptamâna trecută, în perioada 4-6 mai, la Expo Arad Internaţional a avut loc cea de-a XI-a ediţie a Târgului Educaţiei, organizat de IŞJ Arad şi CJRAE Arad, eveniment la care au participat peste 2000 de elevi din clasele a VIII-a, din municipiu şi judeţ şi 30 de unităţi de învăţământ preuniversitar şi-au prezentat oferta educaţională în cadrul standurilor special amenajate.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
1
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
2
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
1
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.

Citiți principiile noastre de moderare aici!