„Niciodata n-am fost multumit de mine…”

De Daniel Albu
13Comentarii
„Niciodata n-am fost multumit de mine…”
Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Ioiart, şeful Clinicii de urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad

– D-le profesor doctor Ioan Ioiart, în urmă cu ceva timp aţi primit câteva aparate extrem de necesare pentru clinica de urologie pe care o conduceţi. Vă rog să detaliaţi acest aspect.
– Noaptea îmi este un sfetnic bun, așa cum mi-a fost și noaptea dinaintea unei întâlniri cu dl. președinte al Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Dumnezeu mi-a trimis un semn şi – apropo de credinţă, eu cred în Dumnezeu, dar comunic cu El numai direct, prin fapte bune. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus domnului președinte Ardelean că avem nevoie de o lampă scialitică didactică. I-am explicat despre ce este vorba, cât costă și mi-a spus că nu este problemă și o va aproba. M-a invitat să-mi susțin tema în faţa membrilor Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”, iar în decurs de trei săptămâni problema s-a rezolvat. Pe această cale aș dori să aduc mulțumiri atât d-lui președinte Aurel Ardelean, cât și membrilor conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș”. De asemenea, vreau să subliniez că, în urmă cu o lună de zile, am primit două dintre aparatele medicale care erau pe o listă de investiții, pe care am înanintat-o, în urmă cu doi ani, conducerii Primăriei Aradului, aparate care se adaugă la alte două achiziţionate deja. Sperăm că în viitor şi ultimul dintre ele, în valoare de aproximativ 400.000 de euro, să intre în posesia spitalului.
– Ce aparate medicale aţi primit?
– Un ureteroscop (videoureteroscop) flexibil, acesta fiind un instrument prin care putem explora, pe căi naturale, urcând de jos în sus şi să diagnosticăm diferite boli, sau să tratăm, în special litiaza, sau tumorile în faza de început. Anul trecut am fost dotați cu un laser german, foarte modern, care este utilizat la acest aparat, deoarece canalul de lucru este atât de subţire încât doar fibra laser poate fi introdusă pe acolo. Am primit şi o sursă de lumină, ultimul tip de acest gen. Această sursă de lumină, prin modificarea culorii, penetrează histologia vezicii şi pune în evidenţă vasele care sunt mult mai abundente în leziuni precanceroase decât în structuri normale şi permite ca, odată cu tratarea cancerului, să se rezolve şi problema precancerului. Astfel că, din banii arădenilor, prin înţelegerea de care a dat dovadă primarul nostru, dl. Gheorghe Falcă, s-a reuşit achiziţionarea acestor aparate.
– Cum s-a ajuns să se efectueze dializă la Arad?
– Dializa a pornit în luna octombrie 1983, la ora actuală în jur de 200 de oameni trăiesc artificial datorită acestei proceduri terapeutice. Am avut ideea realizării acestei clinici, unde am fost susţinut în realizarea ei, de către profesorul meu, dr. Proca, care era bun prieten cu prim-secretarul de atunci, Pavel Aron. Am fost în audienţă la acesta, i-am explicat ideea mea şi am primit susţinerea financiară de care aveam nevoie pentru a achiziţiona primii doi rinichi artificiali: 2 milioane de lei, o sumă enormă pentru acea vreme ţinând cont că o maşină Dacia 1300 nouă valora 70.000 de lei vechi. Aşa s-a ajuns ca Aradul să fie al patrulea oraş din ţară în care să se facă dializă, după centrele universitare din Bucureşti, Cluj Napoca şi Timişoara.
– Câți pacienți au beneficiat de tratament prin aceste noi aparate?
– Dacă în urmă cu 37 de ani când am venit eu în Arad, din 100 de pacienți, 100 erau operați clasic, în prezent doar 8 din 100 de pacienți mai sunt operați astfel. Restul sunt operați prin metode non invazive, sau minim invazive. M-am simțit obligat să introduc metode noi. În perioada când eu m-am format se opera numai clasic. Prima dată când am auzit că se poate opera endoscopic a fost la mare, în 1978, când am stat alături de un pacient de-al meu, surd, care era tratat de un medic orelist evreu și care emigrase în Israel. Pe plajă l-am cunoscut pe acest doctor și după ce m-am prezentat cu numele și cu profesia mi-a spus că el a fost operat de prostată, iar a treia zi a înotat în bazin.
– Cum vedeți unificarea spitalelor?
– Înțelepciunea unui om politic este un lucru extraordinar. Atâtea beneficii pe care le-a avut Aradul, din punct de vedere medical, în ultimii trei ani, de când s-au unificat spitalele, nu au mai fost niciodată. În acești trei ani, sistemul medical s-a ridicat cât în 50 de ani.
“Un doctor bun nu duce grija zilei de mâine”
– Care este părerea d-voastră despre doctori?
– Doctorii se cred egali între ei dar, de fapt, ei se împart în trei categorii: prima categorie este compusă din doctori care au har dumnezeiesc, care au în centrul atenţiei bolnavii pe care îi privesc cu compasiune şi le oferă asistenţă de cea mai înaltă clasă în mod dezinteresat, sau aşa cum spunea unul dintre profesorii mei, regretatul prof. Bulbuca – „maiestatea sa bolnavul”. O a doua categorie este cea a doctorilor fără har dumnezeiesc, care sunt absolvenţi de universităţi, se specializează, se cred egalii celor cu har dumnezeiesc, dar sunt materialişti şi o parte dintre ei, de aceea, pleacă în străinătate. După o viaţă întreagă în slujba medicinei pot să spun că, un doctor bun, nu duce grija zilei de mâine, mai ales dacă ştie să-şi obţină gradele profesionale, pentru că şi noi suntem plătiţi după aceste grade, iar făcând o paralelă aş putea spune că nu poţi să rămâi soldat şi să vrei salariu de general, e imposibil. Un doctor bun mai are surse de venit și din activități private medicale, studii clinice și conferințe, dar și din calitatea de lider de opinie. În fine, ultima categorie o reprezintă ceea ce eu numesc „şcoala profesională de doctori”, care nu mai studiază nimic şi se uită ca un ucenic la meşterul său, făcând şi el acelaşi lucru, dar la un nivel calitativ şi cantitativ inferior, după doar câteva zile de la „angajare”.
– Câte operații ați realizat de-a lungul carierei dumneavoastră?
– Peste 30.000 de operații. Operăm ginecologie, urologie de adulți și de copii. Suntem printre puținele clinici din România care operează și copii. Nu intră în competența noastră, însă la minister, prin numărul mare de miniştri care s-au perindat pe acolo, e practic imposibil să pui în aplicare un plan. Eu sunt unul dintre vicepreşedinţii Societății Române de Urologie, care răspunde de relaţia cu ministerul pentru că sunt responsabil cu jurisdicţia profesională, iar atunci când am fost vizitaţi de fostul ministru Cseke Attila i-am dat un dosar întreg care viza retehnologizarea endourologiei românești în întreaga ţară, suma necesară fiind de 1,5 milioane de euro, însă bineînţeles, nu s-a făcut nimic pentru că ministrul a fost schimbat din funcţie.
– Ce părere aveți despre turismul medical?
– Mi-a fost propus să intru în turismul medical. Se dorea să se aducă cu un charter vreo 150 de pacienți pe lună din Irak, dar am refuzat.
– Care sunt cei mai importanți doctori trecuți prin mâna dumneavoastră?
– Este dr. Știucă, care lucrează în Policlinică și doctorul Marius Raica, care este rectorul Universității din Timișoara – cel mai bun produs al Aradului. Au mai fost și doctorii Gurtavenco, dr. Terfăloagă, dr. Costache, dr. Mureșanu, dr. Botezatu și mulți alții.
– Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră din punct de vedere profesional?
– Niciodată n-am fost mulțumit de mine și nici de cei din jur, pentru că un om care ajunge la automulțumire nu mai face progrese. Toată viața am fost nemulțumit, dar nu regret nimic din ceea ce am făcut. Regret însă foarte mult din ceea ce nu am realizat. Eu sunt cel mai în vârstă urolog șef de clinică din țară, în rest toți sunt pensionați la 65 de ani. Tinerilor mei fără elan le spun că eu am ajuns la pensie, însă unii din ei sunt deja pensionați. Puteam să mă pensionez anul acesta în luna februarie, dar ce folos pentru societate. Radu Beligan, la 94 de ani, joacă teatru. Aşa că, exercițiul minții în activitate te menține apt. Eu practic foarte multă medicină complementară și convențională. Vreau să fiu un bătrân frumos și un mort și mai frumos. Sunt la a doua prelungire de activitate. Trebuie să refac încă o dată dosarul, deoarece având grad de profesor universitar pot să fiu şef de clinică până la 70 de ani cu condiţia să îmi vină un succesor. Altfel, risc să mor la locul de muncă.
– V-ați gândit la un succesor?
– L-am crescut pe dr. Mureșanu, dar încă nu și-a susținut doctoratul şi fără acest lucru nu se poate să ocupi funcția de şef de clinică, ci doar, eventual, şef de secție. Uneori când mă apucă nostalgia, fac două lucruri: mă plimb prin piață pe lângă coroanele pentru morți și mă gândesc că pentru alții este și mai rău, iar al doilea lucru, este să îmi sun colegii cu care am lucrat. Dar, să revin la întrebarea dumneavoastră. L-am sunat pe dr. Mihai Lucan și am cerut și de la el ajutor și mi-a răspuns că sunt copii talentați, dar care nu vor să învețe, nu vor să facă doctoratul. Nu știu ce va fi, probabil va veni unul din străinătate. Am vrut să-l aduc pe Chibelean care a plecat de la Fundeni la Târgu Mureș, dar tinerii de aici sunt mai buni decât el, deoarece Chibelean nu operează decât clasic. Un șef nu poate domina un colectiv dacă nu este cel mai bun. Am cochetat și cu dr. Paul Rotariu, care este din Sebiș. Nu a mai suportat stilul de muncă a lui Mihai Lucan, care este un om deosebit, dar are un amestec de bucureștean cu bucovinean, greu de tolerat de un ardelean. Paul Rotariu și-a luat „pantofii” și a plecat la Spitalul Militar. Am vrut să-l aduc pe dr. Crișan, un foarte bun laparoscopist cu care vroiam să facem un Centru de robotică în locul chirurgiei de jos, cu 3 specializări, în parteneriat cu Szegedul, pentru că era vorba despre un proiect transfrontalier, dar odată cu căderea Guvernului Boc, banii nefiind prinşi în buget, proiectul nostru a căzut.
„Cea mai mare personalitate ca valoare socială a Aradului este profesorul Aurel Ardelean”
– Cât de mult a ajutat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” județul Aradul din punct de vedere medical?
– În urmă cu câțiva ani susțineam un curs liber despre Genomul uman și zborul cosmic, în urma unei vizite făcute în America. Fără să fie dl. președinte în sală, am spus că, cea mai mare personalitate ca valoare socială a Aradului este profesorul Aurel Ardelean pentru că a făcut dintr-un „sat mare”, un Centru universitar. Oraşul nostru a suferit enorm după ce a pierdut Facultatea de Medicină Veterinară, care a fost odată în Arad, fiind o zonă agricolă, ea fiind mutată la Timişoara. De aceea eu am şi fost reticent cu privire la regionalizarea vehiculată într-o vreme, pentru că se putea muta influența de pe Dâmboviţa, pe Bega, or acest lucru nu ar fi fost în avantajul arădenilor. Revenind la ajutorul Universității de Vest „Vasile Goldiş” acordat Clinicii de Urologiei, el s-a concretizat prin cumpărarea unei lămpi scialitice didactice, adică o lampă de iluminat câmpul operator, respectiv bolnavul. Ea are următoarele caracteristici: cinci focare de iluminat cu 800 de led-uri, fiecare oferind 160.000 de lucși. Noi lucrăm în adâncime și în profunzime, nu la suprafață. Are cameră de filmat care poate stoca imagini şi care pot fi transmise pe un monitor. Are și telecomandă, iar rezidenții, care se instruiesc la cilinică, pot să urmărească foarte bine operația. Astfel, se poate vedea pe monitor inclusiv la Spitalul Județean ceea ce fac eu aici la clinica de urologie.
– Cât de mult contează pentru un cadru didactic participarea la conferințe internaționale?
– Eu vorbesc limba maghiară, dar nu cea academică, deoarece doar primele 4 clase le-am făcut la o şcoală maghiară. Aşa că, atunci când am fost invitat de Academia Maghiară la Semmelweis, unde s-a înființat prima secţie de urologie din Ungaria Mare – pentru că aşa le place lor să spună – cu o vechime de 85 de ani, nu mi-a fost ușor, dar am avut noroc că majoritatea termenilor medicali erau în limba latină. Vecinii noştri maghiari au un obicei mai bun decât noi: în fiecare an comemorează câte un urolog, sau doi, unde ia cuvântul un doctor străin, emblematic din urologia europeană. Al doilea vorbitor este un doctor de limbă maghiară, care ia cuvântul o dată la doi ani și care nu trăieşte în Ungaria actuală, ci este de pe fostul teritoriu al Ungariei Mari. Pentru acel eveniment şi pentru alocuţiunea pe care urma să o prezint m-am pregătit jumătate de an. De aceea, le spun colegilor mei mai tineri să vină și să predea. Este o mare diferenţă să te adresezi bolnavului din ambulanţă, sau unui public elevat, în cadrul unui congres, sau al unei conferinţe medicale. Arta comunicării trebuie să fie adaptată masei de oameni pentru care vorbești fiind însoţită de o prezentare elocventă, de un limbaj verbal și nonverbal adecvat pentru că, după unele studii, exprimarea verbală şi conţinutul ştiinţific nu depăşesc 25% din valoarea expunerii.
“Cu toate că sunt etnic maghiar, eu simt româneşte”
– Ce simpatii politice aveţi?
– Chiar dacă simpatizez cu PDL-ul, sunt pro regalist. De altfel, în biroul meu stau la loc de cinste pozele Regelui Mihai şi a Reginei Ana împreună cu cele ale Principesei Margareta şi Principelui Radu. Cu toate că sunt etnic maghiar, nu mi-am cumpărat casă de vacanţă la Bătania, ci la Săvârşin. Îi spuneam prietenului meu Benone Sinulescu că eu sunt 25% slovac, 75% maghiar şi restul român. Cu toate că sunt etnic maghiar, eu simt româneşte. Vreau să subliniez faptul că tot ceea ce fac eu, nu fac pentru doctorii mei, ci pentru bolnavii care urmează să fie tratați atunci când eu nu voi mai fi. De aceea trebuie să avem înțelepciune și să îi adunăm în jurul nostru pe toți cei care sunt deștepți, chiar dacă se duşmănesc politic. Pentru mine a fost o onoare să fi fost în sala de consiliu profesoral a primei universități medicale din țară, făcută de Carol Davilla, iniţiatorul Facultăţii de Medicină, care era medic militar în Armata română, adus din Franţa.
– O personalitate medicală de talia dumneavoastră se poate presupune că e înconjurată de mulţi prieteni.
– Eu nu am prieteni, dar am oameni apropiați de foarte mare valoare. Îmi place să stau lângă oameni valoroși. M-am bucurat de ziua când l-am cunoscut pe Dan Puric, care respectă foarte mult medicii și pentru că tatăl său a fost medic. De asemenea, m-am bucurat de ziua când l-am cunoscut pe Benone Sinulescu.
“Dumnezeu mi-a dat mai mult decât merit”
– Sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat până în prezent?
– Nu există mulțumire mai mare și pot să spun că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât merit. Nu mulți au ajuns la vârsta mea. Eu m-am născut într-un sat mic, multietnic (români, unguri, slovaci), în chirie, în satul Ersig (mai delut Iersig), lângă Berzovia, în Caraș, dar pentru mine nu există noțiunea de om sărac, ci doar de om leneș, sau puturos. Până în clasa a X-a mi-am ajutat părinții, dar după aceea le-am zis: „De acum mă apuc de învățat”, deoarece eram olimpic la matematică. Tatăl meu îmi spunea să mă fac șef de brigadă la tractoare că voi ști să calculez volumele la butoaiele de motorină. Părinții se întrebau cine va rămâne cu ei, dacă eu mă duc la facultate? În ceea ce privește relația dintre elev și dascăl, viața de cadru didactic este una de iubire. În primul rând, dacă privești cu invidie păcătuiești. În al doilea rând, la fel ca mine, în oraș mai sunt încă patru doctori, deci bolnavii se împart la cinci. Dacă priveam egoist nu mai formam pe nimeni. Deci, un dascăl pasionat este un iubitor de oameni. Acest lucru nu se poate învăța, cu asta te naşti!
– D-le prof. univ. dr. Ioan Ioiart, vă mulţumesc pentru interviul acordat şi vă doresc multă sănătate şi putere de muncă în continuare.

Taguri: , ,


13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor