Pe un teren aproape impracticabil şi în faţa a 100 de spectatori, Şoimii Pâncota a reuşit să câştige meciul de azi, de la Caransebeş. Dacă în prima repriză scorul a fost alb, în partea secundă s-a înscris de trei ori.
La trei minute după pauză, Suru a executat o lovitură liberă din unghi de 45 de grade, direct spre poartă, nimeni nu a intervenit, portarul Irimia a fost păcălit şi mingea a intrat în poartă: 1-0. Din acest moment, pâncotanii s-au trezit, au trecut la cârma jocului şi au ratat câteva ocazii, cele mai clare aparţind lui Issa (foto) şi Pirtea. Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat în min. 73, atunci când Dragalina a executat un corner, iar Issa, cu capul, de la 8 metri, a catapultat mingea în plasă: 1-1. Şoimii au forţat victoria, care a venit până la urmă, în min. 87. Pirtea a centrat de pe dreapta, iar nou intratul A. Mihai a pus latul, la 8 metri de poartă şi a întors soarta meciului: 1-2.
FC Caransebeş: Negrilă – Peneş (Negoescu), Bogdanovici, Telecican, Suru, Cârstoiu, Lupu, Săulescu (Stoichiţoiu), M. Ion (Imbre), Bona, Stelitano. Şoimii: Irimia – Dan, Traore, Dubeştean, Siminic, Danci, Issa, Fuchs (A. Mihai), Pirtea, Leucuţa (Oprea), Dragalina. Au arbitrat: Denis Haidiner (Hunedoara) – la centru, Marian Truţă (Sirineasa) şi Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) – asistenţi.
Pâncota revine de la 0-1 şi câştigă la Caransebeş
Pâncota revine de la 0-1 şi câştigă la Caransebeş
Ionuţ Popa şi-a condus echipa spre o nouă victorie, care era în pericol, după ce Suru a deschis scorul, în debutul reprizei secunde. Issa şi A. Mihai au pecetluit, apoi, soarta partidei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
1
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Local
Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!