Permise retinute in perioada minivacantei de Sfanta Maria

De Ioana Costas
8Comentarii
Permise retinute in perioada minivacantei de Sfanta Maria
Polițiștii rutieri au reținut 23 de permise de conducere şi 15 certificate de înmatriculare în perioada minivacanței de Sfânta Maria.

ARAD. Polițiștii rutieri au depistat în trafic mai multe persoane care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, în localitatea Şagu, a fost depistat G. Claudiu de 37 ani, din Arad, care a condus un autoturism VW, fără a poseda permis de conducere. Totodată, N. Sorin de 30 ani, a fost depistat de poliţişti în timp ce a condus un autoturism Rover, pe raza municipiului, având o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea A. Gabriel de 47 de ani, a fost depistat în timp ce a condus un auto Renault pe DJ 707B, din direcţia Căpâlnaş spre Valea Mare, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au mai depistat și pe C. Adrian de 18 de ani, care în comuna Socodor, a condus o motocicletă, fără a fi înmatriculată sau înregistrată și fără a poseda permis de conducere de nicio categorie.

La Nădlac, polițiștii de aici l-au depistat în urma unei acţiuni pe F. Francisc. în timp ce conducea un moped neînregistrat având montate plăcuţe cu numărul de înregistrare atribuit unui alt moped, şi fără a deţine permis de conducere.

Totodată, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat pe C. Iosif de 39 ani, din Arad, care a condus un auto în afara localităţii Şagu aflându-se sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. B. Cristian de 26 de ani a fost depistat în trafic pe DJ 709/B în comuna Socodor, în timp ce a condus un autoturism având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor