Politia cere ajutor pentru a-l gasi pe cel care a injunghiat un politist

De Ioana Costas
1Comentariu
Politia cere ajutor pentru a-l gasi pe cel care a injunghiat un politist
Poliţia Capitalei cere sprijinul populaţiei pentru a-l găsi pe bărbatul care a înjunghiat un agent de la Secţia 20, în 19 octombrie, în zona Crângaşi din sectorul 6 al Capitalei şi face public portretul robot al celui căutat.

BUCUREŞTI. Potrivit Mediafax, cel căutat are 25-28 de ani, 1,75-1,80 înălţime, este slab, are părul blond-şaten şi este tuns scurt. Suspectul are o constituţie atletică, ten deschis, ochi căprui şi sprâncene subţiri. La data comiterii faptei, suspectul purta

o geacă/hanorac cu glugă de culoare deschisă (gri sau bej), pantaloni tip blue jeans culoare bleu deschis şi pantofi sport de culoare albă. Poliţia Capitalei îi roagă pe cei care pot oferi detalii cu privire la acesta să alerteze Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau să anunţe cea mai apropiată secţie de Poliţie.

Suspectul este căutat de Poliţie de sâmbătă dimineaţa, după ce a înjunghiat un agent de poliţie în vârstă de 21 de ani, într-o staţie de tramvai din zona Crângaşi. Atacatorul a scos un obiect ascuţit şi l-a înjunghiat pe poliţist în zona abdomenului, după ce unul dintre ei i-a cerut celuilalt o ţigară. Imediat după comiterea faptei, agresorul a fugit de la locul accidentului. Potrivit Mediafax, poliţistul era în afara orelor de program în momentul producerii incidentului. Agentul se află internat în spital cu multiple plăgi înjunghiate.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor