Pe Valea Mureșului (DN 7) aparatele radar vor fi puse în funcțiune în intervalul orar 15.30 – 20.00 în zonele: Săvârșin, Ilteu, Vărădia de Mureș, Nicolae Bălcescu, Bârzava, Căpruța, Odvoș, Conop, Lipova, Sâmbăteni, Păuliș, Vladimirescu și Cicir.
Pe drumurile județene, radarele vor fi prezente în zonele Chișineu Criș, Sintea Mare, Pâncota, Ineu, Bocsig și Sântana.
De asemenea, alte aparate radar vor fi amplasate între Pecica și Arad, între Săvârșin și Ilteu, în orașul Nădlac și în municipiul Arad – pe cele mai importante artere rutiere.
Poliția Rutieră Arad scoate radarele pe șosele
Poliția Rutieră Arad scoate radarele pe șosele
Valea Mureșului va fi înțesată de radare. Nici de pe drumurile județene nu vor lipsi radarele. Vezi în ce locuri vor fi amplasate - sâmbătă - aparatele radar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Legea pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptată de Senat în vara anului 2022.
Local
Făptaşul a fost depistat cu ajutorul camerelor de supraveghere, urmând a fi dat pe mâna Poliţiei.
1
ARADON Sport local
GIRIŞU DE CRIŞ. Prezent la turneul de box „KING OF THE RING” - ediția a 4-a, organizat zilele trecute, în localitatea Girișu de Criș (județul Bihor), Horațiu Hantic, legitimat sub culorile Motorul Arad (antrenori Popescu George Marius și Tătar Marius), a triumfat în cadrul categoriei 67 Kg-cadeţi.
Local
Decizia a fost luată de CLM. Valoarea maximă a contractului este de 224.907,92 de lei, inclusiv TVA.
2
Local
Rudele sale spun că ultima data când au vorbit cu el, pe data de 27 aprilie, tânărul se afla la Arad. De atunci nu mai știu nimic despre băiatul de 28 de ani.
Local
Un bărbat a plecat cu mașina după câteva pahare de alcool consumate, în timp ce alți trei șoferi au sperat sa nu de-a ochii cu oamenii legii, conducând cu permisele suspendate sau anulate.
Local
Două arădence reprezintă România la finala internaţională a concursului de frumuseţe destinat copiilor.
Local
Mai multe zone din județ sunt sub avertizare de tip cod glaben pentru următoarele ore.
Citiți principiile noastre de moderare aici!