Pompierii și-au sărbătorit „Ziua”

De Vasile Filip
Reactualizat la:
7Comentarii
Pompierii și-au sărbătorit „Ziua”
ARAD. Astăzi, Piața Avram Iancu a fost luată cu asalt de pompieri. Pentru că, de Ziua Pompierilor din România – 13 septembrie – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a pregătit, aici, pentru toți cei curioși, o serie de activități atractive.


Astfel de la ora 10, a avut loc un impresionant ceremonial militar. În deschidere, inspectorul șef col. Ioan Bogdănescu a vorbit despre importanța evenimentului: „Aniversăm, la 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, rememorând o pagină de istorie natională scrisă prin lupta purtată acum 166 de ani în Dealul Spirii, de Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrangă mişcarea revolutionară de la 1848.

Curajul şi spiritul de sacrificiu al pompierilor au continuat peste timp, ele fiind reînsufleţite în principalele momente ale istoriei naţionale…

Aniversarea de astăzi ne oferă ocazia să rememorăm tradiţia istorică şi deopotrivă aprecierea de care pompierii se bucură din partea cetăţenilor, pentru profesionalismul şi dăruirea dovedite în executarea misiunilor încredinţate ”.

Ceremonialul a continuat cu mesaje, ridicări în grad, acordare de distincții, un Te Deum, oficiat de IPS Timotei Seviciu, Arhepiscopul Aradului, și în final, cu o impresionantă defilare
Apoi, spre încântarea spectatorilor prezenți (mai ales a celor mici), au urma exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor