Jandarmii au fost sesizaţi despre comiterea furtului şi s-au deplasat la faţa locului. „Sesizarea a fost făcută chiar de către proprietarul telefonului, un bărbat în vârstă de 40 de ani. Acesta a reclamat că, în timp ce se afla în Piața Gării, împreună cu alte două persoane, cu care a consumat băuturi alcoolice, acestea i-au sustras telefonul mobil, profitând de un moment de neatenție. Jandarmii le-au identificat pe cele două persoane, iar la verificări, a rezultat că acestea sunt Florin N., în vârstă de 25 de ani, din județul Arad și Florian G., în vârstă de 33 de ani, din județul Iași”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Potrivit acesteia, cei doi au recunoscut că au furat telefonul mobil. Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cei doi bărbaţi fiind susceptibili de săvârșirea infracțiunii de furt.
Prietenii de pahar i-au furat telefonul mobil
Prietenii de pahar i-au furat telefonul mobil
Au băut împreună, apoi unul dintre ei a rămas fără telefonul mobil. Este vorba despre trei persoane: proprietarul telefonului şi alte două persoane – despre care păgubitul a susţinut că i-au furat telefonul mobil.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian stabilit în Arad a participat la un concurs extrem în Italia, reprezentând orașul nostru chiar în țara lui de baștină.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!