Razie RAR! 44 de masini au ramas fara certificatele de inmatriculare

De Ioana Costas
3Comentarii
Razie RAR! 44 de masini au ramas fara certificatele de inmatriculare
Din cele 60 de autoturisme oprite în trafic de polițiștii rutieri, inspectorii RAR Arad au dispus, pentru 44 dintre ele, reținerea certificatelor de înmatriculare.

ARAD. Cele mai multe mașini defecte circulă în zona comunei Șiriei și a orașului Lipova. Și asta deoarece din cele 60 de autoturisme verificate, în acea zonă, în câteva ore de inspectorii Registrului Auto Român (RAR) Arad (împreună cu polițiștii rutieri), 44 prezentau defecțiuni tehnice majore, fiindu-le reținute certificatele de înmatriculare. Principalele defecțiuni constatate de inspectorii RAR Arad la această acțiune au fost la sistemele de iluminare, frânare și direcție ale autovehiculelor. Au fost și câteva cazuri de mașini cu anvelope extrem de uzate. Reprezentanții RAR Arad au precizat că toate aceste probleme tehnice constatate sunt majore și puteau fi cauza unor accidente grave de circulație.

Acțiune „maraton”

„Inspectorii Registrului Auto Român au verificat, într-o acțiune „maraton” desfășurată joi pe raza județului Arad nu mai puțin de 60 de autovehicule. În urma verificărilor au fost reținute 44 de certificate de înmatriculare, pentru recuperarea cărora conducătorii auto vor fi nevoiți să-și soluționeze problemele tehnice constatate la mașini de inspectorii RAR și apoi să se prezinte cu vehiculul în cauză la Registrul Auto Român. Pentru recuperarea certificatului de înmatriculare posesorul autovehiculului are nevoie de Cartea de Identitate a vehiculului în original și dovada de la Poliție”, au precizat reprezentanții RAR Arad.

În cadrul acțiunii polițiștii rutieri au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele privind reglementarea circulației pe drumurile publice, valoarea amenzilor ajungând la aproximativ 34.400 de lei. De asemenea, au fost mai fost reţinute 5 permise de conducere.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor