Motivul? Pădurea de la Săvârşin, acolo unde, din 7.000 de hectare, cât deţine regele în comuna arădeană, 1.200 nu pot fi exploatate pentru că fac parte dintr-o rezervaţie naturală protejată de lege. Aşa că, dacă nu poate tăia şi vinde lemnul, Casa Regală vrea să primească bani de la stat. Împreună cu avocatul lor, membrii familiei regale au cugetat la un plan: solicitarea de despăgubiri statului. De patru ani de zile Regele Mihai nu a primit bani de la stat, aşa că acum a ajuns să solicite 800.000 de lei, câte 200.000 de lei pentru fiecare an în care nu a putut încasa bani din exploatarea pădurii. În acest sens, a venit cu o hotărâre a Comisiei Europene în care se specifică faptul că statul român trebuie să achite aceste compensaţii. Cu toate că 1.200 de hectare de pădure nu poate fi exploatată, Ocolul forestier Săvârşin aduce, totuşi, profit Casei Regale. Potrivit unui raport depus în instanţă chiar de reprezentanţii regelui, în 2011 ocolul forestier Săvârşin i-a adus în conturi un profit brut de 82.000 de lei.
Regele vrea banii statului
BUCUREŞTI. Regele Mihai a deschis nu mai puţin de patru procese împotriva statului român şi cere despăgubiri de 800.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian stabilit în Arad a participat la un concurs extrem în Italia, reprezentând orașul nostru chiar în țara lui de baștină.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!