Rona Hartner: „Am gusturi proaste la barbati… Mai bine sa nu aleg eu…”

De Corina Hutan
Reactualizat la:
2Comentarii
Foto: Corina Huțan
Foto: Corina Huțan
Interviu JA cu actrița Rona Hartner. O fire veselă, vulcanică, plină de energie, artista ne-a povestit despre plecarea în Franța de acum 14 ani, fetița ei de cinci și jumătate, dragoste și căsnicie…  

Jurnal Arădean: V-ați întors după 14 ani în România. Cum ați fost primită, având în vedere scandalul în care ați fost implicată când ați plecat?

 

Rona Hartner: Foarte bine. Deși m-am întors de mai multe ori până acum, pentru perioade mai scurte, de această dată am avut o intrare artistică în România. Am fost foarte frumos primită și sunt entuziasmată de publicul nostru care e un public exigent, care cunoaște muzica, nu unul pe care poți să îl ”aburești”. Chiar dacă anumite personaje din muzica românească funcționează încă, ele știu foarte clar că au o carieră scurtă iar eu vreau să descopăr, pe parcurs, că ce îmi place mie să cânt pot să împărtășesc prin muzică și artă. Încerc să fiu un artist un pic altfel.

 

Jurnal Arădean: Când ați plecat în Franța erați hotărâtă să rămâneți acolo?

Rona Hartner: Nu, nici vorba… Plecasem pentru șase luni să fac publicitatea pentru filmul ”Gadjo Dilo” și, în ultima zi de interviuri, l-am văzut pe omul vieții mele. Atunci am zis: ”Gata, rămân în Franța”. Am rămas cu o valiză mică și cu 4000 de franci, ceea ce înseamnă 600 de euro, și l-am rugat pe Dumnezeu în felul următor: ”Vreau și eu un apartament gratis, imediat, în cartierul iubitului meu, timp de trei luni. Mulțumesc”. A fost prima dată când i-am cerut lui Dumnezeu ceva material… Asta pentru că lăsasem banii mei de la filme în România și o persoană „binevoitoare” a avut grijă să îi ”halească”. Așa că m-am trezit în Franța fără bani dar cu iubirea vieții mele. A doua zi Dumnezeu mi-a găsit un apartament, gratis, lângă strada iubitului meu și așa am rămas eu în Franța.

 

Jurnal Arădean: Și ce s-a întâmplat cu iubitul?

Rona Hartner: A fost o poveste frumoasă de dragoste, ca în vise dar, fiind ca în vise, m-am trezit la realitate într-un final și viața merge înainte.

 

Jurnal Arădean: Și totuși nu v-ați întors în România…

Rona Hartner: Am rămas în Franța pentru că m-am acomodat foarte bine acolo. De fiecare dată când vroiam să plec mă aduceau înapoi cu un film. Cu toate acestea, mi-au trebuit cinci ani să mă obișnuiesc în Franța și să mă simt în largul meu.

 

Jurnal Arădean: Ați împlinit de curând 40 de ani. Cum vă mențineți atât de energică, cu o formă fizică de invidiat?

Rona Hartner: Cel mai important, cred eu, este faptul că mă închin, cam o oră pe zi… În general, încerc să mă duc la slujbă măcar o dată pe zi dar nu reușesc întotdeauna. De asemenea, încerc să dorm, să mănânc multe legume, să nu beau, să nu fumez, să nu mă droghez… Chestii simple… Nu am făcut în viața mea nici un fel de operații, nu cred că am nevoie. Accept ideea că am 40 de ani și dacă îmi vor apărea riduri nu mă voi sinucide, să fie foarte clar. Fiecare vârstă cu ce are ea, nu încerc să îmi ascund vârsta, mi-o asum și basta. Nu știu dacă arăt mai tânără sau mai bătrână…

Jurnal Arădean: Și există ceva ce ați fi vrut dar nu ați reușit să realizați până acum?

Rona Hartner: Nu, că mai am timp… Fixații mai am dar tot ce îi cer lui Dumnezeu este timp pentru că sunt destul de încăpățânată și îmi ating cam toate țelurile. Tot ce îmi trebuie este timp. Încetișor dar ajung la țelurile mele. Nu mă grăbesc, nu caut calea cea mai ușoară dar așa, încet, reușesc. Dar să nu te pui cu mine că te ”halesc prin uzură”. Să îți dau și un exemplu. Când am decis să îmi iau naționalitatea franceză aveam atât de multe contracte încât nimeni nu a vrut să se apropie de dosarul meu, era prea mare și i-am ”uzat” șase ani, până când mi-au dat ce am vrut. Am chestia asta, când îmi pun ceva în cap obțin dar îmi trebuie timp și de aia zic ”Uite ce e viața… În fiecare zi descoperim ceva care ne duce către altceva… Și tot așa…”

Jurnal Arădean: Aveți un program foarte încărcat din câte ați spus… Cum vă descurcați cu fetița dumneavoastră care are doar cinci ani?

Rona Hartner: Ea vine cu mine, zâna zânelor… Vine cu mine de obicei dar acum, de exemplu, a avut o perioadă de trei săptămâni în care a stat cu tăticul ei. În general este cu mine tot timpul și încerc să găsesc timp cât mai mult pentru ea, baby sittere creative, simpatice. De la două săptămâni e tot cu mine, prin avioane… Avantajul este că, acum, vorbește patru limbi străine și este foarte prietenoasă… Cum vede o fetiță o măsoară să fie de vârsta ei, de înălțimea ei și se prezintă: ”Eu sunt Sumaya, am cinci ani și vorbesc patru limbi străine. Ce limbă vrei să vorbim? Engleză, franceză, spaniolă sau română?” … Foarte multe lucruri le-a învățat pentru că a avut acest program încărcat dar, în timpul școlii, încerc să îi fac un program foarte echilibrat și să ma dedic cât mai mult ei.

 

Jurnal Arădean: Spuneați într-un interviu că nu aveți chemare pentru căsătorie…

Rona Hartner: Da, dar între timp, mai mulți preoți mi-au spus să nu mai fiu așa fixistă… Vroiam să mă consacru în celibat, ca laică, dar mi-au zis preoții să las o ușă deschisă, că nu se știe niciodată… Nu îmi rămâne decât să las o portiță deschisă iar dacă vrea Dumnezeu să îmi trimită pe cineva special nu am nimic împotrivă dar nu caut și, în general, am gusturi proaste… Mai bine să nu aleg eu… Când o să simt eu că inima mea este bine o să fac pasul acesta dar, deocamdată, nu este momentul…

 

Jurnal Arădean: La un alt copil v-ați gândit?

Rona Hartner: Dacă mă voi căsători, probabil dar, în niciun caz, nu vreau să inventez o viață, doar ca să aibă Sumaya un frate sau o soră… Mă ocup de un copil în Filipine care își face studiile cu ajutorul meu… Poate într-o zi am să adopt, eventual… Asta e bine dar trebuie să am eu mai multă siguranță și să fie Sumaya puțin mai mare… Aş adopta un copil că sunt mulţi copii nefericiţi şi chinuiţi care au nevoie. De exemplu, Esma, regina rromilor, a adoptat 36 de copii rromi şi i-a făcut pe toţi lăutari… Acum cântă cu ei… E ceva extraordinar.

 

Jurnal Arădean: Apropo de rromi… Probabil datorită stilului vestimentar, a dansului și a muzicii adoptate, foarte multă lume are impresia că faceți parte din această etnie..

Rona Hartner: Nu, nici vorbă… Sunt nemțoaică dar, da, într-adevăr îmi place să dansez pe muzică țigănească și să cânt muzica lor.

 

 

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor