S-a semnat ultimul contract pe regenerare

De Diana Dutu
6Comentarii
S-a semnat ultimul contract pe regenerare
© Reprezentantul constructorului (firma Porr) şi primarul Falcă FOTO: D.D.
Acesta vizează zona centrală a oraşului, intervenindu-se în 11 cvartale care aparţin Municipalităţii.

Primăria a semnat, joi, în faţa presei, ultimul din cele opt contracte cu constructorul care va executa lucrările cuprinse în proiectul de regenerare urbană. Cel de-al optulea contract vizează zona centrală şi zona protejată din municipiu. Valoarea contractul pe această zonă este de 1.806.410,06 euro cu TVA, urmând a se interveni pe următoarele străzi: B-dul Revoluției, I.C. Brătianu, A. Mureșan, I. Grozescu, T. Vladimirescu, Ștefan Augustin Doinaș, Cloșca, Ghe. Popa de Teiuș, Banu Mărăcine, Barabas Bela, Piața Spitalului, Aleea Făget, Mucius Scaevola, Dornei, Aleea Postavului. Aici se vor amenaja spații verzi, locuri de recreere, se vor moderniza căile de acces și se vor amenaja parcări la sol.

„Vorbim de 22.555 de metri pătraţi de parcări amenajate, 2.153 mp de trotuare, 2.700 mp de spaţiu verde, canalizare pluvială 1.600 m. Vom avea 569 de locuri de parcare şi lucrăm în 11 cvartale, unde suntem noi proprietari” – a precizat primarul Gheorghe Falcă în cadrul unei conferinţei de presă. Edilul a mai spus că în zona unde a fost sediul Gospodăririi Comunale (Podgoria) ar putea să fie amenajată o parcare supraterană supraetajată, dacă măsurătorile vor permite acest lucru (pentru că doar o parte din terenul de acolo aparţine Municipalităţii).

Platforme subterane şi iluminat

În paralel cu regenerarea urbană se vor realiza şi alte două proiecte: platformele subterane de colectare selectivă a deşeurilor şi extinderea sistemului de iluminat public. În zona centrală vor fi montate 43 de platforme subterane pentru deşeuri – unele dintre ele în locul actualelor platforme gospodăreşti. Firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestora se numeşte Euriteh şi este din Oradea.

De iluminatul public se va ocupa Elba, proiectul pentru zona centrală vizând montarea a 93 de stâlpi metalici de 9 metri şi 14 stâlpi metalici de 3,5 metri, 116 aparate de iluminat stradal şi 14 aparate de iluminat pietonal. Pentru a se realiza acest obiectiv, va fi introdusă reţea electrică subterană pe o lungime de 3.450 de metri, puterea instalată fiind de 8,5 kilowaţi.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere.

Procedura

În ceea ce priveşte procedura, primarul Falcă a subliniat: „Astăzi (joi-n.r.) am semnat ultimul contract, de mâine (vineri-n.r.) intră în procedură juridică, marţi avem prima întâlnire tehnică – cu trei constructori, cu trei proiecte. Noi, în 30 de zile, le predăm amplasamentul; ei, în 30 de zile, ne prezintă desfăşurătorul – o să ne spună graficul de intrare în cele 11 cvartale. În momentul în care ei ne spun în ce cvartale încep lucrările, noi începem procedura de informare a cetăţenilor să-şi ridice garajele. Dacă nu îşi ridică garajele în timp util, avem firmă care ridică garajele şi se transmite factura proprietarilor. Noi trebuie să eliberăm zona de garaje pentru ca ei să poată să intervină.”



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor