Sală de evenimente din Arad, închisă în urma controalelor pompierilor

De Ioana Costas
2Comentarii
Sală de evenimente din Arad, închisă în urma controalelor pompierilor
Activitatea unei săli de evenimente din Arad a fost oprită după ce pompierii au descoperit, în urma unui control, deficienţe majore.

Activitate sistată la o sală de evenimente din municipiul Arad şi o amendă de 30.000 de lei. Cu asta s-au ales administratorii unei săli de evenimente în urma unui control efectuate de pompieri. Aceştia au descoperit că sala de evenimente nu are autorizaţie de securitate la incendiu şi îi lipsesc totodată instalaţiile de stingere a incendiului, detectare şi semnalizare. „În urma controlului efectuat la o societatea comercială din municipiul Arad cu profil de alimentaţie publică – sală de evenimente – s-au constatat deficienţe pentru care s-a aplicat o amendă contravenţională de 30.000 lei şi s-a dispus măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor până la intrarea în legalitate”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

În perioada 2 – 7 decembrie au continuat activităţile de control ale ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad la societăţi comerciale cu domeniul de activitate alimentaţie publică (cluburi, discoteci, baruri, restaurante, săli de evenimente). Au fost executate controale atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, la locaţiile care îşi desfăşoară activitatea doar noaptea. Inspectorii au verificat 13 societăţi comerciale unde au fost depistate 55 de nereguli privind lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind organizarea apărării împotriva incendiilor, lipsa sau reducerea gabaritului căilor de evacuare, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă având caracter tehnic, identificate în obiectiv şi lipsa instalaţiilor de stingere a incendiilor şi detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului. Pentru aceste nereguli au fost aplicate 38 de avertismente şi 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 87.804 de lei. O parte dintre nereguli au fost sancţionate cu avertisment sau remediate pe timpul controlului. „Activitatea pompierilor salvatori se desfăşoară în sprijinul şi pentru cetăţean, principalele obiective ale instituţiei noastre fiind eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite este necesară dezvoltarea culturii de securitate în rândul populaţiei, activitate ce vizează reducerea numărului situaţiilor de urgenţă, care de cele mai multe ori se soldează cu victime omeneşti şi pagube materiale”, a declarat căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor