Seara de balet la Filarmonica

De Corina Hutan
Reactualizat la:
Seara de balet la Filarmonica
ARAD. O feerie pe muzică de Ceaikovski și Delibes și cu participarea balerinilor de la Opera din Timișoara va avea loc în 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Arad.

Sub bagheta dirijorului Cristian Neagu, Frumoasa din pădurea adormită şi Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski dar şi Coppélia de Leo Delibes, reluate în versiunile comprimate ale suitelor de orchestră, oferă suportul pentru o minunată seară cu muzică de balet, configurată cu ajutorul balerinilor Alina Mihai, Alin Radu, Andreea Farcaş, Alexandru Pîntea, Manuela Ardelean şi Flavius Popa, de la Opera Naţională Română din Timişoara.

Numere reprezentative precum Adagio-ul trandafirului sau Valsul din Frumoasa din pădurea adormită, Valsul păpuşii sau Csardas-ul din Coppélia precum şi Dansul spaniol, Csárdás-ul sau Valsul din Lacul lebedelor, fixează extrasele orchestrale în zona celor mai accesate ópusuri simfonice ale repertoriului universal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !