Seful ISJ Arad vrea transferul

De Monica Ardelean
8Comentarii
Seful ISJ Arad vrea transferul
Arad. Claudius Mladin, șeful Inspectoratului Școlar Județean Arad, este pe lista de transferuri publicată pe site-ul IȘJ Arad. Nu este vorba despre solicitarea unui transfer de funcții, ci de cea de pe postul de profesor de educație fizică de la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului.

O listă care include alte 149 de nume de profesori arădeni care vor să-și schimbe locul de muncă de la o școală la alta și care au solicitat transferul în această etapă a mobilității cadrelor didactice. Sunt vizate evident posturile cu o viabilitate de 4 ani, din școli mai bune sau mai aproape de casă.

Cel mai mare punctaj

Cu siguranță pentru actualul șef al IȘJ Arad nu vor fi emoții, dar fiind că a obținut, în urma evaluării în comisia de specialitate de la nivel județean, unul din cele mai mari punctaje (79,70 puncte). Pe baza acestui punctaj va fi solicitat acceptul școlii unde se dorește transferul. Lista posturilor vacante cu viabilitate de 4 ani, adică cele de titulari, nu este prea lungă pentru disciplina sport. Șase sunt în școlile din județ, la Livada, Șicula, Socodor, Țipari, Mișca și Gurahonț și trei la școli din muncipiu. Cu siguranță solicitarea de transfer va fi făcută către una dintre cele trei din oraș, adică pentru Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Școala Gimnazială „Ștefan Cicio-Pop” și Liceul Special „Sfânta Maria”. Unde va dori să fie profesor? Am putea pune pariu că alegerea va fi postul de la Colegiul „Ghiba Birta”, o școală unde au mai profesat sau profesează și alți foști inspectori școlari generali: Pavel Sârbu sau Eugenia Groșan, actualul director. Vom vedea dacă presupunerile noastre vor fi întemeiate.

Taguri: , , ,


8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor