Semlacul nu a mai ajuns sa joace pe “Francisc Neuman”

De Leo Sfara
3Comentarii
Roland Nagy
Roland Nagy
ARAD. Elevii lui Roland Nagy au fost privați, temporar, de a urca pe prima poziție a clasamentului ligii a IV-a, datorită neprezentării echipei din Semlac, la meciul de vineri seara, de pe stadionul „Francisc Neuman”. La locul faptei au ajuns doar șase jucători și delegatul Cristian Pilan, iar ceilalți jucători au rămas în microbuzul care s-a stricat la Pecica, dacă e să ne luăm după spusele lui Pilan.

Așa stând lucrurile, meciul nu s-a mai disputat și sunt două variante: se va reprograma, ori se va da 3-0 pentru UTA, la „masa verde”. Fără adversari, elevii lui Roland Nagy (foto) s-au împărțit în două și au făcut un antrenament în ploaie, câștigat de „roșii”, care au învins „albii”, cu 3-0. De notat că – în ciuda timpului nefavorabil (ploaie și vânt) – o parte din spectatori au rămas la stadion, urmărind „miuța”

Pe chipul utiștilor se putea citi fericirea, căci sunt mai aproape ca niciodată de câștigarea campionatului, după sincopa Progresului Pecica, la Gloria.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor